”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)” – una din cele mai scurte şi mai puternice rugăciuni este rugăciunea inimii, cea pe care le-a dat-o Dumnezeu primilor oameni din rai.
Părintele Ilie Cleopa ne învaţă cum trebuie rostită:
Cât rosteşti: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)”, ţine-ţi puţin respiraţia. Astfel dobândeşti patru foloase:
-primul folos: ”Se necăjeşte şi se strâmtorează puţin inima, nedobândindu-şi văzduhul ei cel firesc, iar mintea, cu acest belşug, mai lesne se adună şi se întoarce în inimă.”
-al doilea folos: ”Se înmoaie inima, făcându-se mai simţitoare şi mai smerită”.
-al treilea folos: ”Necăjindu-se şi pătimind dureri inima, varsă afară undiţa cea otrăvitoare a dezmierdării şi a păcatului care mai înainte a apucat a o înghiţi”.
-al patrulea folos: ”Toate celelalte puteri ale sufletului se unesc şi se întorc către Dumnezeu”.
”Mintea se risipeşte căutând multe cuvinte. Zi o rugăciunea scurtă, dar adeseori. Auzi: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa! Ştiţi voi câtă putere are aceasta? Întrebă-l pe sfântul Apostol Petru! ”Nu ni s-a dat nouă armă mai puternică sub cer ca numele lui Iisus Hristos”.
De ce o numesc astfel sfinţii părinţi? ”Pentru că dragostea lui Dumnezeu nu vine în sufletul nostru fără rugăciune. Dragostea din rugăciune se naşte. Deci dacă se naşte din rugăciune, negreşit că rugăciunea este mai mare, este maica dragostei”. Şi bine ştiut este că toate faptele bune, care îl apropie pe om de Dumnezeu, din dragoste vin.