Într-un interviu, Papa Francisc susține că actuala traducere a celei de-a șasea cereri pe care I-o adresăm lui Dumnezeu când ne rugăm nu este corectă și că ar trebui folosită o altă exprimare.
„Aceasta nu este o traducere bună”, a spus Papa într-un interviu. Francisc a spus că Biserica Catolică din Franța a decis să folosească fraza „nu ne lăsa să cădem în ispită” ca alternativă și a indicat că această variantă ar trebui aplicată la nivel mondial.
Rugăciunea, numită și „Rugăciunea Domnului”, face parte din cultura liturgică creștină și este memorată din copilărie de sute de milioane de creștini, informează libertatea.ro.