Rugăciuni puternice pentru îndeplinirea dorinţelor

Cere și ți se va da! Așa scrie în Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 7. Una dintre cele mai simple spuse ale Marilor Părinți și totuși cu o semnificație mare!
Romania TV
25 feb. 2019, 09:42
Rugăciuni puternice pentru îndeplinirea dorinţelor

Încă de mici suntem învățați să ne rugăm lui Dumnezeu, să mergem la Biserică și să ascultăm cu atenție spusele părintelui la Sfânta Evanghelie, cu toate acestea, pe măsură ce creștem și devenim adulți, cu probleme, uităm de învățăturile deprinse încă din copilărie. Iar atunci când suntem în necaz sau nevoie, ne amintim de puterea rugăciunilor către Dumnezeu.

Este bine să trăim zilnic cu Dumnezeu în gând și în inimă pentru a putea face față problemelor și încercărilor vieții. Atunci când acordăm o parte din zi pentru Dumnezeu, fără să fim deranjați de la rugăciune, vom obține rezultatele dorite. Iar atunci când avem o dorință care în viitor sperăm să ne fie de folos sau o dorință care cere îndepărtarea păcatelo, a necazurilor, trebuie să rostim anumite rugăciuni către Dumnezeu sau Maica Domnului.

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale”. Amin

 

După ce ați terminat de spus această rugăciune, continuați cu „Tatăl nostru”, varianta clasică:

 

„Tatăl nostru care ești în ceruri,

Sfințească-se numele Tău,

Vie împărația Ta,

Facă-se voia Ta,

Precum în cer așa și pre Pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele

Dă-ne-o nouă astăzi

Și ne iartă nouă greșalele noastre,

Precum iertăm și noi greșiților noștri,

Și nu ne duce pre noi în ispită,

Ci ne izbăvește de cel rău,

Că a Ta este împărăția, slava și puterea,

În numele Tătalui, al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!”.

 

Încheiați apoi cu următoarea frumoasă rugăciune:

 

„Bucură-te Marie, cea plină de har, Domnul este cu Tine!

Binecuvântată ești tu între femei

Și binecuvântat este rodul pântecului tău

Care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre, Iisus Hristos.

Sfântă Marie, Maică de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii

Acum și în ceasul morții noastre,

Amin!

Slavă Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, acum și pururea, și-n vecii vecilor,

Amin!”.

Rugăciunea lui Arsenie Boca pentru îndeplinirea dorințelor

Rugăciunea lui Arsenie Boca pentru îndeplinirea dorințelor este una dintre cele mai cunoscute și folosite „dialoguri” cu ocrotitorii din cer. Ea este adresată mântuitorului Iisus Hristos și se spune dimineața.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, ca cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus umbră pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taina, ai mila de noi și pune foc temniței, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre și fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre, și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viața Ta. Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție! Amin!” .

 

Cu credință în Dumnezeu și răbdare, sperăm să vă fie de folos aceste rugăciuni! Rostiți zilnic aceste rugăciuni, fără a fi întrerupți, iar cu inima și gândul la puterea lui Dumnezeu, veți găsi rezolvarea!

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Primul oraș din România cu autobuze fără șofer
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
Român reținut în Rusia pentru spionaj. Ce ar fi făcut tânărul de 23 de ani pentru Ucraina | VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul