RUSALII 2020. Care este semnificaţia Pogorârii Sfântului Duh. Când pică o nouă minivacanţă pentru români

Rusaliile 2020. Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este sărbătorită în calendarul creştin ortodox la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti). Anul acesta vom sărbători Rusaliile pe data de 7 iunie.  
Filip Stan
05 mai 2020, 09:06
RUSALII 2020. Care este semnificaţia Pogorârii Sfântului Duh. Când pică o nouă minivacanţă pentru români

Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor şi Duminică mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc şi cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Cel în treime, transmite CrestinOrtodox.ro.

Rusaliile 2020. Pogorârea Duhului Sfânt 

Ea cade totdeauna la 10 zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul. E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.

 

Pe când Sfinţii Apostoli se aflau în Ierusalim, după ce au fost martori la Înălţarea la cer a Mântuitorului, Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt S-a pogorât într-o zi de duminică, în chip de limbi de foc: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună la un loc. Şi fără de veste s-a făcut în cer un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi limbi ca de foc li s-au arătat, împărţite, şi au şezut pe fiecare din ei. Şi s-au umplut toţi de Duh Sfânt şi au început să grăiască în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.

Semnificația Rusaliilor 

În ziua în care Duhul Sfânt a venit în lume şi s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat la Ierusalim Biserica lui Hristos.

Comunitatea apostolică primară a primit prin venirea celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Taine, harismele, diaconia.

După ziua în care Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţii, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos. Cei care primeau cuvântul Evangheliei erau botezaţi în numele Sfintei Treimi. Prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost trimis în lume tuturor celor care cred în Hristos prin Tainele Bisericii care sunt săvârşite de către preoţi şi episcopi: botezul, mirungerea, spovedania, Sfânta împărtăşanie, Sfântul maslu, nunta şi hirotonia.

RUSALII 2020. Când pică Rusaliile în acest an, o nouă minivacanţă pentru români 

De sărbătoarea Rusaliilor în biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfinţesc şi se împart credincioşilor, simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli şi putere a Duhului Sfânt.

RUSALII 2020. Angajatorii vor putea acorda tuturor salariaților zi liberă pentru sărbătorirea Paștelui și Rusaliilor la date diferite, în funcție de calendarul fiecărei confesiuni, dar cu recuperarea zilelor acordate în plus, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri, prin vot final, de Senat și care merge acum la președinte pentru promulgare. 

ZILE LIBERE 2020. Când este următoare minivacanţă pentru români

Codul Muncii prevede obligativitatea acordării salariaților de zile libere cu ocazia celor mai importante sărbători religioase. Printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt incluse trei sărbători religioase creștine (Paștele, Rusaliile și Crăciunul), însă dacă data sărbătoririi Crăciunului cade întotdeauna pe aceeași dată calendaristică, în schimb pentru Paște și Rusalii, anual, pot exista date diferite, în funcție de confesiune.În total, de Paște și Rusalii sunt stabiite prin lege 5 zile libere: Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște, prima și a doua zi de Rusalii.
Autorii proiectului au explicat că, în cazul a numeroși angajatori, se pune problema aplicării prevederilor Codului muncii coroborate cu cele ale Legii privind libertatea religioasă, astfel încât salariații să poată beneficia de zilele legate libere potrivit religiei sau cultului căruia îi aparțin, dar totodată să nu disrupă activitatea angajatorului.

„Totodată merită subliniat faptul că în zonele locuite de persoane aparținând ambelor culte și îndeosebi în familiile mixte este un lucru obișnuit ca oamenii să sărbătorească Paștele conform calendarului ambelor culte, să respecte tradițiile și obiceiurile religioase ale celorlalți”, arată inițiatorii.

Astfel, proiectul prevede posibilitatea ca, în zonele unde salariații aparțin mai multor culte creștine care sărbătoresc în date diferite Paștele, să poată fi acordate tuturor angajaților cele 10 zile de sărbătoare însumate, urmând ca 5 zile să fie recuperate. „Pentru salariatii care apartin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult”, clarifică forma finală a proiectului. Salariații care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creștin, de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.

RUSALII 2020: De ce nu e bine să te cerţi şi cum protejezi casa şi grădina de grindină şi fulgere. Tradiţii şi obiceiuri

 Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti. Rusaliile vor fi sărbătorite de creştini ortodoxi duminică şi luni. Sărbătoarea de Rusalii este cunoscută şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh şi reprezintă o sărbătoare extrem de importantă pentru toţi creştinii.

RUSALII 2020, sărbătoare mare pentru creştini

Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt, se face prilej pentru aducerea aminte de „limbile ca de foc” care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste „limbi” sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioşi la biserică, spre a fi sfinţite. După slujbă, frunzele se iau acasă şi se aşează la icoane şi la uşi.

În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele. Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

RUSALII 2020. Sfinţirea semănăturilor

Îndată după slujbă, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, preotul şi credincioşii merg pe câmp şi săvârşesc Sfestania, adică sfinţirea mică a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc semănăturile câmpului, atât de preot, cât şi de fiecare credincios în parte.

Rusaliile, în mitologia populară

RUSALII 2020. În mitologia populară, „Rusaliile” sunt nişte spirite rele (iele, zâne). Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui „Rusalim împărat”, acesta din urmă fiiind o personificare a cetăţii Ierusalim. Ele stau pe pământ vreme de o lună. Nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare. Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.

RUSALII 2020. Cine sunt, de fapt, Rusalcele, făpturile fantastice?

Rusaliile sunt o straveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani, Rosalia, Sărbătoarea Trandafirilor era o zi închinată cultului morţilor, în care pentru sufletele celor dispăruţi se aduceau ofrande: alimente şi trandafiri pentru a le îmblânzi. La romani, Rosalia s-a transformat, suferind influenţe ale cultului solar şi ale miturilor autohtone, iar cele nouă zile de Rosalii au fost personificate sub forma unor făpturi daimonice tinere, frumoase, capricioase şi răzbunătoare, citim în revista Cultura.

RUSALII 2020. Acestea sunt personaje feminine (cvasi)malefice care trăiesc în văzduh şi în pădure. Rusalcele sunt sufletele fetelor moarte de tinere. Similar Ielelor, cu care uneori sunt confundate, una dintre calităţile lor principale este dansul deosebit de frumos. Dansează în aer sau pe pamânt, noaptea, aşezate în cerc, dar dacă sunt zărite de un muritor sau dacă, din greşeala cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnaveşte foarte grav de o boala numită, în limbaj popular, „luat de Rusalii”.

Ele umblă în cete formate din spirite fără soţ (3-5-7-9). Dacă se întâmplă să fie văzute, sau auzite de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească. Pe unde jocă, pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înegreşte sau încetează să mai crească.

RUSALII 2020. Zâne rele

Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau sluţesc. Diferite forme de reumatism şi maladii neuro-psihice se numesc “luat de Rusalii” sau “ologit de Rusalii”. De aceste boli se putea scăpa prin descântec de Rusalii, citind din cărţi la mânastire, intrând în Hora Căluşului, sau sărind peste bolovanul pe care Căluşarii îl pun pe pămant.

RUSALII 2020. După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştele cu cei vii, Rusaliile refuză întoarcearea în lăcaşurile lor. Pentru a le determina să plece, li se împart pomeni abundente la Moşii de Vară. La marile lor praznice, (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, prima zi din postul lui Sf. Petru), când aceste spirite ale morţilor deveneau extrem de periculoase, oamenii purtatu usturoi sau pelin la brâu sau intrau în hora Căluşului în ziua de Rusalii.

Remediul magic-ritual impotriva bolilor provocate de rusalce, erau in sudul tarii şi în Moldova,Caluşarii. Tot Căluşarii erau cei care le determinau să plece din lumea celor vii.

RUSALII 2020. Căluşarii

RUSALII 2020. „Dansul căluşarilor” este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori ai satului şi formează o ceată de 13 căluşari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca „Căluşul”. În acest timp, bolnavii caută să se vindece. Cel bolnav se întinde pe pământ, iar căluşarii încep dansul şi săriturile. La un anumit timp, fiecare căluşar sare peste cel bolnav, iar la sfârşit, celui bolnav i se şopteşte la ureche o urare de sănătate

RUSALII 2020. Superstiţii

Cel mai probabil, cuvântul „Rusalii” derivă din cuvântul slav „rusalka”, rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriţi, pentru a fi îmbunaţi, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiţie păgână, pre-creştină s-a transmis şi romanilor, care au denumit rusalka „dragaică” (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, şi în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape.

RUSALII 2020. Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh. Denumirea şi sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată şi de către romani. Când Imperiul Roman a devenit creştin în marea majoritate, această sărbătoare (împreună cu multe altele) au fost creştinate în sensul că au primit o semnificaţie creştină, suprapusă vechii sărbători, în timp semnificaţia şi motivele iniţiale fiind date uitării.

Pe langă multitudinea de tradiţii şi obiceiuri, de Rusalii întâlnim şi o serie de superstiţii, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:

În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde şi pedepsi;

De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poţi întâlni cu spiritele rele;

Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua;

RUSALII 2020. De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi cu alţii fiindcă vei fi “luat din Rusalii” etc.

Conform scrierilor din Noul Testament, acest eveniment s-a întâmplat în ziua rusaliilor evreieşti, la 50 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea această sărbătoare creştină este cunoscută în rândul credincioşilor şi sub numele de Cinzecime.

În Vechiul Testament, Rusaliile au reprezentat la început o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor în care se oferea pârgă din roadele pământului. Ulterior, această devine o aniversare a Legământului, care a fost încheiat la 50 de zile după ieşirea din Egipt.

De asemenea, şi Rusaliile creştine au o strânsă legătură cu Legământul, reprezentând o sărbătoare a încheierii launtrie a Noului Legământ al harului şi al iubirii, odată cu coborârea Sfântului Duh. Mai mult decât atât, Rusaliile sunt şi consacrarea solemnă a Bisericii pe care Mântuitorul a întemeiat-o.

RUSALII 2020. Prin Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au fost încredinţaţi cu puterea de a grai limbi pe care ei nu le cunoşteau până atunci. Au reuşit să descopere atât învăţătură Mântuitorului, dar şi a altor neamuri în mai multe limbi. Începutul a fost chiar în această zi de Rusalii, când toţi iudeii din Ierusalim şi din întreg Orientul au înţeles mesajul pe care aceştia îl purtau. Pelerinii care nu reuşeau să îşi explice cum reuşesc Apostolii să grăiască în mai multe limbi îi acuză că ar fi „plini de must”, şi anume beţi. Atunci Sfântul Petru lua cuvântul pentru a apară Apostolii dar şi pentru a propovădui minunile pe care Mântuitorul nostru le-a făcut.

Se obişnuieşte să se vorbească de trimiterea Sfântului Duh în lume, că despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrării lui Hristos. În acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfântului Duh. În realitate însă, Duhul trebuie văzut întotdeauna că Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie văzut sau conceput că despărţit de Hristos.

În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserica şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbile de foc, că semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.

În bisericile ortodoxe este preamărit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus „Mângâietorul lumii” – Duhul Sfânt, promis de Hristos: „Atunci din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet mare, ca de suflare de vânt, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până în acea zi”. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.

RUSALII 2020. Tradiţii pentru spor şi sănătate

RUSALII 2020. În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte vecernia Plecării genunchilor, ritual care se deosebeşte de slujbele obişnuite. Preotul este îmbrăcat cu toate veşmintele liturgice; el citeşte, stând în genunchi, în faţa Sfintelor Uşi, şapte rugăciuni, împărţite în trei grupe. În Duminica Rusaliilor, credincioşii îngenunchează pentru că tradiţia creştină spune că participanţilor la ritualul Plecării ghenunchilor li se împlineşte cea mai fierbinte dorinţă.

• În această zi sfântă se practică ritualuri care să îndepărteze puterea Rusaliilor, cunoscute în popor ca zâne rele, iele sau împărătesele văzduhului. În tradiţia populară se spune că acela care pândeşte Rusaliile şi doreşte să le vadă dansând va avea probleme mari de sănătate.

• În biserici se aduc în ziua de Rusalii frunze de nuc şi flori de tei. După ce sunt sfinţite, aceste ofrande se împart credincioşilor, ca simbol al limbilor de foc pogorâte asupra apostolilor. Tradiţia spune că este bine ca ramurile verzi cu frunze de nuc şi flori de tei să împodobească ferestrele casei şi icoanele, având puteri protectoare împotriva ielelor şi a pagubei.

Rusaliile sunt zâne capricioase

RUSALII 2020. În credinţa populară, Rusaliile sunt zâne capricioase şi răzbunătoare. Ele dansează în văzduh sau pe pământ în timpul nopţii, aşezate în cerc. Dacă un sătean calcă pe câmp, pe locul unde au dansat Rusaliile, un loc unde iarba rămâne arsă, acesta se îmbolnăveşte şi nu mai poate să meargă, fiindcă „a fost luat de Rusalii”.

Ceata căluşarilor îi vindecă pe cei cu minţile rătăcite de iele.
De Rusalii este specific „Dansul Căluşarilor”, ca un remediu pentru starea sufletească a celor care au văzut sau se tem de Dansul ielelor. Căluşarii merg la casele sătenilor care au probleme de sănătate sau cred că ielele le-au „pocit” minţile.

RUSALII 2020. Talismanele protectoare se poartă la brâu.

Tot în ziua de Rusalii, în multe zone ale ţării, oamenii se protejează de pagubă sau de necazuri „nefireşti” cu ajutorul talismanelor. Cel mai puternic talisman este realizat din frunze de pelin, boabe de usturoi şi tămâie şi se păstrează într-o punguţă roşie, care se poartă la brâu.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Volkswagen va reduce bonusurile managerilor și salariile vor scădea cu 10% în următorii doi ani
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios