Rusia a dus bombardiere şi submarine la graniţa cu Ucraina. Manevre militare provocatoare, cu o zi înainte de întâlnirea dintre Biden şi Putin

Rusia a început luni exerciţii tactice în regiunea Voronej, din apropierea frontierei de sud-est cu Ucraina, la care participă bombardiere avansate Su-24 şi avioane de vânătoare MiG-31BM. Exerciţiile au loc în ajunul summitului Putin-Biden preconizat pentru miercuri, la Geneva.
Daniel Spătaru
15 iun. 2021, 14:54
Rusia a dus bombardiere şi submarine la graniţa cu Ucraina. Manevre militare provocatoare, cu o zi înainte de întâlnirea dintre Biden şi Putin

În cadrul acestui exerciţiu, sub acoperirea interceptoarelor supersonice MiG-31 BM, bombardierele ruseşti vor decola de pe aeroporturile militare din regiunile Voronej, Kursk şi Tver (Districtul militar Vest) pentru a efectua operaţiuni de recunoaştere şi apoi vor distruge ţinte terestre ale unui inamic imaginar – poziţii fortificate, coloane de tancuri, avioane pe aeroporturi şi puncte de comandă. Mai mult de 20 de avioane strategice sunt implicate în aceste exerciţii, care intervin la numai câteva zile după cele organizate de Rusia săptămâna trecută în Crimeea (peninsulă ucraineană anexată de Moscova în 2014).

Luni, Flota rusă cu baza în Sevastopol (Crimeea) a anunţat că a început operaţiunile de supraveghere a două nave militare NATO – una britanică, cealaltă olandeză – care au intrat în aceeaşi zi în apele Mării Negre, potrivit Interfax.

Centrul naţional rusesc de gestionare a problemelor de apărare din Rusia anunţase la 11 iunie că sub supravegherea Flotei ruse se află şi distrugătorul american Laboon (DDG 58) care intrase anterior în Marea Neagră.

Citeşte şi Vladimir Putin nu garantează că Navalnîi va ieşi viu din închisoare. Primul interviu al liderului rus acordat presei americane, după trei ani

În interviul acordat pentru canalul american de ştiri NBC, cu ocazia summitului cu Joe Biden, preşedintele Vladimir Putin a acuzat Ucraina că permanent concentrează forţe în zona conflictului din Donbas, ceea ce nu poate duce la o detensionare a situaţiei din estul Ucrainei, conform publicaţiei Hromadske.ua.

Referitor la forţele mobilizate la graniţa cu ţara vecină, Putin a spus că Rusia nu a concentrat trupe în apropiere de frontiera cu Donbas, ci ‘desfăşoară exerciţii planificate pe teritoriul său’. El a mai spus că astfel de exerciţii mai continuă în Extremul Orient, precum şi în nord, în regiunea arctică, replicând că NATO desfăşoară de asemenea un exerciţiu de amploare nu departe de frontiera de sud a Rusiei, făcând referire la manevrele Defender Europe.

Situaţia din Ucraina, la frontiera cu care Rusia menţine în continuare zeci de mii de soldaţi şi sute de echipamente dintre efectivele mobilizate în aprilie, va fi abordată, alături de alte subiecte de securitate internaţională la întâlnirea dintre preşedinţii rus şi american miercuri. Într-o declaraţie făcut luni, la summitul NATO, Joe Biden a promis să apere ‘integritatea teritorială’ a Ucrainei.

Citeşte şi Joe Biden, avertizat de Trump să nu adoarmă la întâlnirea cu Putin: „Să-i transmiți cele mai călduroase salutări din partea mea”

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Județul din România, influențat de diverse culturi și civilizații, cu multe obiective turistice și peisaje naturale frumoase. Are un palat în stil secesionist și o cetate superbă
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Dovada că NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Ce se construieşte în estul Europei pentru lupta finală
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Angajații care vor da teste scrise. Își pot pierde posturile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Papa Francisc îndeamnă credincioșii să se roage pentru el în timp ce continuă tratamentul pentru pneumonie
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!