Rusia aşteaptă depunerea armelor în următoarele ore. Putin avertizează Occidentul: „Răspunsul nostru va fi fulgerător”

Războiul din Ucraina pare să se intensificat înaintea datei de 9 mai, când este de aşteptat ca Vladimir Putin să-şi anunţe victoria.
Filip Stan
29 apr. 2022, 18:46
Rusia aşteaptă depunerea armelor în următoarele ore. Putin avertizează Occidentul:

Rusia a respins joi apelurile la negocieri privind crearea unui coridor umanitar pentru toţi cei blocaţi în combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, din Ucraina.

„Preşedintele (Vladimir Putin) a spus-o foarte clar: civilii pot pleca şi o pot face în orice direcţie, militarii trebuie să iasă şi să depună armele”, a declarat pentru TASS purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.Viaţa şi îngrijirea lor medicală sunt garantate, dar nimic mai mult, a spus el.

Avioane ruseşti, interceptate în Marea Neagră de radarele NATO. Reacţia rapidă după pătrunderea în spaţiul aerian al Alianţei
Moscova nu vrea să le acorde trecere în siguranţă, iar Dmitri Peskov a subliniat că negocierile nu sunt un subiect.

Joi, guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, a declarat că Rusia împiedică luptătorii ucraineni răniţi să fie evacuaţi din Azovstal deoarece vrea să-i captureze, potrivit Reuters.

https://twitter.com/CanadianUkrain1/status/1519699846386655232

El a adăugat că Rusia blochează, de asemenea, eforturile de a conveni măsuri umanitare.”Vor să folosească ocazia pentru a-i captura pe apărătorii oraşului Mariupol, dintre care principalul (element) îl constitue … regimentul Azov”, a spus guvernatorul într-un briefing.”Prin urmare, partea rusă nu este de acord cu nicio măsură de evacuare a militarilor (ucraineni) răniţi”.

România se pregăteşte de război. Iohannis a informat Parlamentul despre trupele NATO, avioanele F35 şi navele de luptă de pe teritoriul ţării noastre
„(Noua ofensivă) este în desfăşurare acum pentru a doua săptămână, iar inamicul nu şi-a îndeplinit obiectivele tactice sau strategice”, a spus Kirilenko. El a adăugat că, în pofida lipsei unui acord privind crearea de coridoare umanitare, doar 370.000 de locuitori au rămas în părţile din regiunea Doneţk controlate de autorităţile ucrainene, comparativ cu 1,67 milioane înainte de invazia rusă. Peste 270.000 de persoane au fugit din regiunea Doneţk cu trenuri şi aproape 80.000 au părăsit-o cu autovehicule.

Putin, AVERTISMENT pentru Occident: Dacă cineva intervine în Ucraina, răspunsul va fi fulgerător

Orice ţară care va încerca să intervină în Ucraina se va confrunta cu un „răspuns fulgerător”, avertizează Vladimir Putin.

„Avem toate instrumentele necesare. Şi le vom folosi, dacă va fi nevoie”, a mai spus acesta, referindu-se la rachetele balistice şi armele nucleare din arsenalul Rusiei.

Declaraţiile lui Putin au fost făcute la o întâlnire cu parlamentarii ruşi în Sankt Petersburg.

„Dacă cineva din exterior încearcă să intervină în Ucraina şi să creeze ameninţări strategice pentru Rusia, răspunsul nostru va fi fulgerător. Avem toate instrumentele necesare, pe care nu le mai are nimeni altcineva. Şi nu ne vom lăuda cu ele şi atât, le vom folosi dacă este necesar”, a declarat Putin.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre