Rusia AVERTIZEAZĂ Moldova, Ucraina şi Georgia. Acordul cu UE va avea CONSECINŢE GRAVE

Acordul de asociere economică semnat între Ucraina şi Uniunea Europeană va avea "consecinţe grave", a avertizat vineri un înalt diplomat rus. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin a anunţat, de asemenea, că Rusia va lua măsuri dacă acordurile semnate de Moldova, Ucraina şi Georgia cu UE vor avea efect negativ asupra economiei sale.
Romania TV
27 iun. 2014, 09:18
Rusia AVERTIZEAZĂ Moldova, Ucraina şi Georgia. Acordul cu UE va avea CONSECINŢE GRAVE

Rusia va lua măsuri în cazul în care acordurile de asociere la UE semnate vineri la Bruxelles de Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor avea un efect negativ asupra economiei sale, a avertizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

„Semnarea acordurilor de asociere la UE de către Republica Moldova, Ucraina şi Georgia este un drept suveran al acestor state, dar Rusia va lua măsuri de protecţie în cazul în care realizarea acestor documente va avea un efect negativ asupra economiei sale”, a afirmat Peskov, citat de RIA Novosti.

”Preşedintele (Vladimir Putin) a spus în repetate rânduri că totul va depinde de intrarea în vigoare a acestor documente, de ratificarea şi de realizarea lor. Problema nu o constituie documentele în sine, ci efectul acestora asupra pieţei noastre”, a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat vineri acorduri de asociere la Uniunea Europeană, în marja Consiliului European de la Bruxelles.

Preşedintele Petro Poroşenko a semnat partea economică a acordului de asociere, în condiţiile în care partea politică a acestui acord a fost semnată la 21 martie 2014. Republica Moldova şi Georgia vor semna acordul complet, de asociere şi liber schimb.

ZI ISTORICĂ: Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

Acordul de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost parafat la sfârşitul ultimului summit din noiembrie al statelor participante la Programul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

UE a devansat data semnării oficiale a acordului cu Republica Moldova şi Georgia, prevăzută iniţial pentru sfârşitul lui 2014, pe fondul crizei din Ucraina, generată de refuzul fostului preşedinte Viktor Ianukovici de a semna acest acord la summitul de la Vilnius, şi al eventualelor represalii din partea Rusiei.

Semnarea acordurilor a reprezentat un moment important atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru ţările semnatare, aceste urmând să aprofundeze în mod semnificativ legăturile politice şi economice dintre părţi, cu o perspectivă pe termen lung de asociere politică şi integrare economică. Totodată, acordurile de asociere au scopul de a aprofunda relaţiile politice şi economice dintre UE şi ţări semnatari şi de a integra treptat aceste state în piaţa internă a UE – cea mai mare piaţă unică din lume.

Rusia RIPOSTEAZĂ după ce R. Moldova a semnat acordul cu UE. Zborurile Moscova-Chişinău şi retur, ANULATE

În domeniul reformelor interne, UE va coopera cu ţările semnatare în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept, promovarea reformelor judiciare, combaterea corupţiei, asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi consolidarea instituţiilor democratice.

Totodată, sunt prevăzute reforme într-o serie de domenii-cheie, precum guvernarea publică, justiţie, poliţie, redresarea şi creşterea economică, protecţia consumatorilor şi sectoare ca energia, transporturile, protecţia mediului, dezvoltare industrială, dezvoltare socială şi protecţie, educaţie, tineret şi cultură.

Înţelegerea cu implicaţii economice deschide astfel calea pentru aderarea celor trei ţări la blocul comunitar, ţări care până acum se aflau în sfera de influenţă a Rusiei.

Negocierile pentru semnarea acordul de asociere au fost lansate în ianuarie 2010 şi încheiate la finele anului trecut, cu parafarea documentului de la summitul de la Vilnius. Doar Ucraina n-a parafat atunci înţelegerea, lucru care a dus la răsturnarea regimului de la Kiev.

Crearea unei zone de liber schimb între UE şi Republica Moldova presupune reducerea tarifelor vamale, accesul nelimitat al produselor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene, dar şi transformarea Republicii Moldova într-o piaţă de desfacere pentru producătorii din spaţiul comunitar. Semnarea acordurilor de asociere se face în cadrul Consiliului European de vară, aflat în cea de-a doua zi de lucru, unde România este reprezentată de preşedintele Traian Băsescu.

În cadrul summitului de la Bruxelles, liderii europeni vor discuta şi despre propunerea lor pentru şefia Comisiei Europene. Preferat este popularul european Jean Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului şi şef al Eurogrupului. Singura ţară care se opune nominalizării lui Juncker este Marea Britanie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Când este ridicarea ștergătoarelor infracțiune? Un avocat a explicat situațiile în care se dau amenzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București