„Conform principiilor de drept umanitar internațional și în scopul extinderii anvergurii operațiunii umanitare în orașul Alep, Ministerul Apărării al Rusiei este gata să susțină propunerea emisarului special al secretarului general al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, privind introducerea unor ‘pauze umanitare’ de 48 de ore în fiecare săptămână, pentru livrarea de produse alimentare, medicamente către populația orașului și restabilirea sistemelor pentru asigurarea traiului zilnic, distruse de combatanți”, a declarat acesta, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Konașenkov, Ministerul rus al Apărării este gata să introducă prima „pauză umanitară” de 48 de ore în calitate de „proiect-pilot” chiar de săptămâna viitoare, pentru a putea confirma securitatea livrării de ajutoare pentru populația pașnică a orașului. „Data și ora exactă vor fi stabilite după ce vom obține de la reprezentanți ai ONU informații cu privire la stadiul de pregătire a convoaielor umanitare și confirmarea garanțiilor de securitate pentru trecerea lor din partea partenerilor americani”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus.
Săptămâna trecută, emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a propus introducerea de pauze a câte 48 de ore pentru livrarea de ajutor populației din Alep. Potrivit lui De Mistura, pauzele de trei ore, propuse inițial de partea rusă, nu sunt suficiente, potrivit Agerpres.
Totodată, potrivit lui Konașenkov, convoaiele umanitare ar trebui trimise atât în partea vestică a orașului Alep, aflată sub controlul armatei siriene, cât și în cartierele estice, aflate în mâinile rebelilor.