Rusia este hotărâtă să conteste la OMC sancţiunile impuse de Statele Unite împotriva sa. ‘Statele Unite ale Americii au iniţiat sancţiuni la adresa Rusiei, sancţiuni ce duc la consecinţe negative pentru comerţul exterior. ‘Am decis să le contestăm la OMC’, a declarat Dmitri Medvedev, în cadrul unui forum internaţional desfăşurat la Sankt-Petersburg şi retransmis de televiziune.
Şeful guvernului rus a estimat că procedura ‘nu va fi una simplă, pentru că SUA îşi exercită autoritatea în OMC’.
Rusia, membră a OMC din vara lui 2012, a iniţat deja mai multe proceduri împotriva Uniunii Europene (UE), însă niciuna împotriva SUA, potrivit Agerpres.
SUA au impus o serie de sancţiuni ţintite, vizând personalităţi ruse şi ucrainene proruse, precum şi întreprinderi ale unor apropiaţi ai puterii ruse, de la începutul crizei şi anexării Crimeii de către Rusia.
Moscova estimează că sancţiunile constituie un ‘prejudiciu’ şi ‘o lipsă de respect din partea SUA faţă de obligaţiile sale’, a declarat Medvedev, adăugând că procedura va permite ‘să fie evaluată imparţialitatea şi obiectivitatea’ OMC.