Rusia intră în OMC

Rusia intră în Organizaţia Mondială a Comerţului, după o perioadă-record de negocieri, de 18 ani.
Romania TV
16 dec. 2011, 16:47
Rusia intră în OMC

Acordul de aderare a Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului urmează să fie ratificat în următoarele şase luni.  Apoi mai aşteaptă o perioadă de 30 de zile, după care Rusia devine  membră cu drepturi depline a OMC. Până în data de 15 iunie, Parlamentul rus trebuie să ratifice acordul de aderare, pentru ca acesta să intre în vigoare. Ceremonia de aderare s-a desfăşurat la Geneva, unde Rusia a fost reprezentată de ministrul Dezvoltării Economice, Elvira Nabiullina.
Rusia şi-a depus în 1993 candidatura pentru a intra în OMC, însă procesul a fost oprit în urma ostilităţilor cu Georgia. Nicio altă ţară nu şi-a negociat aderarea o perioadă de timp  atât de îndelungată ca  de  într-o perioadă atî până acum atât de mult timp cum a făcut Rusia pentru a intra în OMC, scrie France 24. China a avut şi ea un drum lung de parcurs, dar a aşteptat cu 3 ani mai puţin decât Rusia, devenind în 2001 membră cu drepturi depline a acestei organizaţii care reglementează comerţul mondial.
În total, Rusia a încheiat 39 de acorduri bilaterale pentru a garanta accesul la servicii şi 57 pentru accesul la bunuri, în scopul obţinerii acceptului din partea statelor membre ale OMC. Pentru întreg pachetul, Rusia a acceptat, între altele, să-şi reducă plafonul tarifelor pentru toate produsele de la aproximativ 10% în 2011, la 7,8%.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Metoda simplă de uscat haine. Procesul e surprinzător
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă permisul de conducere auto. Ordin direct de la UE. Cine sunt șoferii care trebuie să-l înlocuiască
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți