„Rusia va rămâne prima sursă de îngrijorare în regiune, până în 2020, din cauza situaţiei sale geografice, a resurselor naturale, a forţelor militare şi a dorinţei sale de a avea influenţă regională”, chiar dacă se confruntă cu „deficienţe sistematice”, a declarat generalul într-o mărturie scrisă pentru audierea sa de confirmare de către Senatul american ca viitor comandant militar al NATO.
În opinia sa, Statele Unite şi NATO trebuie să îşi demonstreze susţinerea faţă de aliaţii lor „care trăiesc în sfera de influenţă autoproclamată de Rusia”.
Însă, chiar dacă a recunoscut în cadrul audierii sale că politica de „resetare” dusă în 2009 de preşedintele Barack Obama cu Moscova a stagnat de când Vladimir Putin a redevenit preşedinte, generalul Breedlove a subliniat în faţa senatorilor necesitatea de a „întinde mâna” Moscovei în pofida diferenţelor cu privire la Siria sau scutul antirachetă european.
Menit să ofere o umbrelă împotriva unei ameninţări balistice limitate dinspre Iran, scutul antirachetă este considerat de către Rusia că aduce atingere securităţii şi disuasiunii sale.
„Continuăm să credem că o cooperare cu Rusia în privinţa apărării antirachetă ar permite o ameliorare a securităţii atât a NATO, cât şi a Rusiei”, a pledat generalul american.
În poinia sa, este necesar „să nu mai tratăm sau să considerăm Rusia ca un inamic şi să încercăm să ne îndreptăm către un parteneriat”.
Dacă va fi confirmat de Senat, generalul Breedlove îl va înlocui în post, la SACEUR, pe amiralul James Stavridis. Generalul în cadrul corpului puşcaşilor marini, John Allen, un fost comandant al coaliţiei internaţionale în Afganistan, a fost numit iniţial pentru acest, dar acesta a renunţat şi s-a retras, în urma unui scandal, în cadrul căruia a fost, totuşi, găsit nevinovat.