Rusia şi NATO trebuie să schimbe REGULILE. RĂZBOIUL poate izbucni oricând

Rusia și NATO trebuie să se pună de acord asupra unor noi reguli în cazul unor întâlniri neprevăzute între forțe militare pentru a reduce riscul declanșării unui război între Moscova și Occident, a avertizat miercuri un grup format din foști miniștri ai apărării și de externe.
Iulian Tudor
26 aug. 2015, 10:41
Rusia şi NATO trebuie să schimbe REGULILE. RĂZBOIUL poate izbucni oricând

În condițiile în care atât Rusia, cât și NATO își intensifică exercițiile militare din cauza crizei din Ucraina, incidente, precum confruntări în aer între avioane militare rivale, sunt în creștere.

Cerând organizarea unei reuniuni la nivel înalt NATO-Rusia, grupul de 14 foști miniștri — printre care fostul ministru de externe rus Igor Ivanov, fostul ministrul german al apărării Volker Ruehe și omologi ai lor din Marea Britanie, Franța, Spania și Turcia — au declarat că regulile de comunicare pe mare și în aer sunt extrem de importante.

‘Există riscul fie al unor greșeli de calcul periculoase, fie al unui accident care ar putea declanșa o agravare a crizei sau chiar o confruntare militară directă’, au spus foștii miniștri într-un raport publicat de European Leadership Network, un think-tank cu sediul la Londra, potrivit Agerpers.

Citeşte şi Exerciţii militare fără precedent: 80.000 de soldaţi ruşi participă la manevre de amploare

Potrivit organizației nonprofit, din martie 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea, au fost înregistrate 66 de ‘contacte’ neprevăzute între forțe militare ruse și ale NATO, și între Rusia pe de o parte și Finlanda și Suedia de cealaltă parte, pe care NATO se bazează ca state partenere.

NATO a respins orice sugestie că exercițiile sale militare ar putea contribui la declanșarea unui război în Europa și a precizat că Rusia ar putea să ia măsuri pentru a detensiona situația chiar înainte de încheierea unor noi acorduri.

Citeşte şi Putin, pe picior de RĂZBOI: Exerciţii MILITARE de amploare în şase regiuni şi, în premieră, în Arctica

‘Rusia dispune deja de multe instrumente pentru a evita un conflict neintenționat, pentru a reduce tensiunile și pentru a crește transparența, variind de la acorduri pentru controlul armelor la măsuri voluntare. Ar trebui să se concentreze pe punerea în aplicare a angajamentelor existente’, a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO Oana Lungescu.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Singura țară din UE în care prețul caselor a scăzut. În România a avut o creștere abruptă, printre cele mai mari din Europa
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Suprafața minimă legală pe care trebuie să o aibă o locuință. Mulți dezvoltatori imobiliari nu respectă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Cocktail letal în locuințe: Descoperiri alarmante despre pesticidele din aerul de acasă
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți