Potrivit agenției de presă ruse, acest nou ajutor umanitar constă în special în alimente, medicamente, materiale de primă necesitate, materiale de construcții, informează Agerpres.
Aceeași sursă scrie că, pentru prima dată, în componența convoiului umanitar au fost incluse și camioane cu alimente și medicamente din partea filialei din Moscova a Crucii Roșii.
De la mijlocul lunii august, Rusia a trimis în estul Ucrainei, teritoriu controlat de insurgenții proruși, peste 25.000 de tone de ajutor umanitar, precizează RIA Novosti.
Agenția de presă ucraineană Unian scrie că niciunul din convoaiele ruse nu a fost inspectat de partea ucraineană sau de Crucea Roșie și că, de fiecare dată, Ucraina a atras atenția că, prin trimiterea acestor ‘convoaie umanitare’, cu un conținut necunoscut și fără acordul și permisiunea autorităților de la Kiev, Rusia încalcă legislația ucraineană și pe cea internațională.
Surse din Consiliul ucrainean pentru Securitate și Apărare susțin că toate aceste ‘convoaie umanitare’ trimise în teritoriile controlate de separatiști conțin în principal arme și muniții pentru aceștia.