‘Moskva’ va prelua operaţiunile de la o unitate navală din regiune despre care Rusia afirmă că este necesară pentru a-şi proteja interesele naţionale. Nava va fi însoţită de un distrugător din Flota Rusiei de la Marea Baltică şi de o fregată din Flota de la Marea Neagră.
Potrivit sursei, crucişătorul ‘Moskva’ se îndreaptă către strâmtoarea Gibraltar şi în aproximativ 10 zile el va intra în estul Mediteranei.
Mai mult, marea navă rusească de debarcare ”Novocerkask” a fost trimisă în Mediterana pentru a îndeplini misiuni de luptă, a relatat miercuri canalul libanez de televiziune Al-Manar.
În dimineaţa zilei de 3 septembrie, ”Novocerkask’, având la bord o unitate de puşcaşi marini, a părăsit portul Novorosiisk şi se îndrepta spre Bosfor.
Reuters precizează că Moscova este cel mai puternic aliat al preşedintelui sirian Bashar Al-Assad, pe care l-a protejat de rezoluţiile ONU ce vizau exercitarea de presiuni asupra lui pentru a pune capăt violenţei. Rusia insistă că situaţia din Siria trebuie rezolvată prin dialog politic, la care să participe şi preşedintele Assad.
Cu toate acestea, preşedintele Vladimir Putin a afirmat, într-un interviu publicat miercuri, că nu exclude aprobarea unei operaţiuni militare dacă dovezi clare arată că Damascul a comis atacul chimic, dar că orice intervenţie militară împotriva Siriei ar fi ilegală fără aprobarea Organizaţiei Naţiunilor Unite.