Ruşii ar fi bombardat din greşeală aliaţii sirieni. Moscova neagă incidentul

Coaliția internațională contra grupării Stat Islamic (SI) a indicat miercuri că rușii i-au bombardat din greșeală pe aliații săi sirieni, aproape de Al-Bab, în nordul Siriei, o informație dezmințită de Moscova, transmite AFP.
Alina Costache
02 mart. 2017, 04:05
Ruşii ar fi bombardat din greşeală aliaţii sirieni. Moscova neagă incidentul

Potrivit generalului american Stephen Townsend, aflat la comanda forțelor militare ale coaliției, avioane ale regimului sirian și ruse au bombardat marți sate controlate de grupuri arabe aliate ale coaliției, aproape de Al-Bab.

„Cred că rușii se gândeau că (satele) erau ocupate de Stat Islamic (SI)”, în timp ce acestea se găseau în realitate în mâinile coaliției arabe siriene, o componentă a Forțelor Democratice Siriene (FDS), aliate ale SUA și coaliției internaționale, a explicat generalul Townsend.

Militarii americani i-au atenționat pe cei ruși printr-o linie specială de comunicații, iar atunci aceștia au „oprit bombardamentul lor”, a adăugat generalul.

Rusia a dezmințit în schimb că ar fi efectuat lovituri, confirmând în același timp existența unui schimb de informații pe linia respectivă.

În timpul acestui schimb, „reprezentantul US Air Force și-a exprimat îngrijorarea că avioane siriene și ruse lovesc neintenționat grupuri controlate de americani, vrând să vizeze SI”, a precizat ministerul rus al Apărării.

„Această informație a fost luată în considerare de comandamentul rus. Nu a existat nicio lovitură efectuată de aviația siriană sau rusă asupra locurilor indicate de americani”, a continuat ministerul.

Incidentul ilustrează cât de complexă a devenit situația pe teren aproape de Al-Bab, un oraș situat nu departe de frontiera turcă, notează AFP.

„Sunt trei armate și o forță inamică ( gruparea Stat Islamic-n.r.), reunite în aceeași zonă”, a subliniat miercuri generalul Townsend, referindu-se la forțele regimului, forțele turce și la alianța arabo-kurdă FDS.

Aceste armate ar trebui „să rămână concentrate” asupra SI „și nu să se lupte deliberat sau accidental”, a apreciat acesta.

Conform generalului american, bombardamentul rus a rănit sau ucis luptători ai coaliției arabe siriene, dar nu a dat un bilanț.

Consilieri militari americani se aflau la patru sau cinci kilometri de locul bombardamentelor, a precizat el.

Ei au fost cei care au dat alarma și au permis prevenirea rușilor pentru a opri atacul, a mai spus Townsend.

Al-Bab era un bastion important al grupării SI în nordul Siriei. Dar forțele turce și grupările rebele siriene aliate au reușit să recucerească orașul săptămâna trecută, după săptămâni de luptă înverșunată.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
”Credeam că va fi pentru tot restul vieții”. Alina Sorescu, confesiuni emoționante despre căsătoria cu Alexandru Ciucu
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Fanatik.ro
Ce să pui peste dalele din curte ca să nu mai crească buruieni. Trucul banal la care tot mai multe persoane apelează la curte
Capital.ro
Amendă pentru românii care nu au număr la casă sau apartament. Proprietarii de locuințe sunt obligați
Playtech.ro
Singura gară din România în care nu a ajuns niciodată un tren. A fost construită la sfârșitul comunismului și abandonată imediat după Revoluție
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Mesajul ferm al ministrului Daniel David pentru diaspora care amenință că vine să-și ia țara înapoi
wowbiz.ro
„Vai și amar de voi, sunteți niște terminate” Culiță Sterp TUNĂ ȘI FULGERĂ, după ce soția lui a fost criticată în urma imaginilor de la botez. Ce mesaj ȘOCANT a transmis
Spynews
Trei zodii protejate de divinitate. Totul va merge în viața lor așa cum își doresc
Spynews
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am apărător, o să văd ce fac”
Evz.ro
Amenzi pentru românii care-și vând mașinile. Detaliul pe care îl ignoră toată lumea
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
kanald.ro
Cine este Daniela, românca de 48 de ani, găsită moartă în propria casă, în Italia. Ce spun autoritățile italiene despre decesul ei
Cancan.ro
Călin Georgescu, prima REACȚIE după ce George Simion a pierdut alegerile prezidențiale 2025: 'Mă rog pentru Nicușor Dan'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXA pe care românii o primesc înapoi. Se depune cerere obligatoriu. Termenul legal este de 5 ani, după se pierd definitiv banii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
stirilekanald.ro
Mămica a doi copii, răpită din fața casei și abandonată într-o mașină în flăcări. Mesajele cumplite pe care le-a primit soțul de la răpitori
Mihai Voropchievici, Horoscop Runic pana pe 26 mai 2025. Racii vor sustine o mica batalie, Scorpionii se afla pe o pojghita de gheata, Capricornii sunt marii castigatori
MediaFlux
Telefoanele mobile interzise începând cu 20 iunie 2025. Reglementările UE vizează și România
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Plantele care te ajuta să dormi mai bine. Se găsesc foarte ușor și le poți pune în dormitor