Breaking
News
Au apărut câteva imagini în care este surprins chipul tânărului care a furat, vineri dimineata, o maşină în care se afla un băieţel în vârstă de 5 ani. Este vorba despre nişte capturi de la o cameră de supraveghere care l-a surprins plimbându-se îngrijorat, cu mâinile la faţă, la aproximativ două ore după ce a abandonat autoturismul Skoda Octavia pe care l-a furat.
Potrivit bzi.ro, pe imagini, tânărul apare cerând indicaţii de la un taximetrist, semn ca acesta nu ar fi din Iaşi. Douăzeci de minute mai târziu este surprins de o altă cameră de supraveghere, în zona Pacurari, mergând, de asemenea, pe jos, abătut. Politiştii nu au reuşit, încă, să-i dea de urmă. De vineri s-au făcut zeci de audieri, însă fără prea mare succes.