S-a aprobat planul de consolidare a clădirilor cu BULINĂ ROŞIE. Vezi unde se vor face aceste lucrări în 2015

Guvernul a aprobat, joi, pragramul de acţiuni pentru 2015 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcțiile cu destinația de locuințe multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public (clădirile cu bulină roșie).
Roxana Gagiu
02 apr. 2015, 12:03
S-a aprobat planul de consolidare a clădirilor cu BULINĂ ROŞIE. Vezi unde se vor face aceste lucrări în 2015

În acest an, au fost incluse 67 de clădiri, construite înainte de 1977, dintre care 48 sunt situate în București, celelalte fiind în Câmpina, Tulcea, Covasna, Constanța, Bacău, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș. La 25 dintre aceste clădiri (1.069 de apartamente) vor fi executate lucrări de intervenție, iar pentru 42 de clădiri (2.108 de apartamente) va fi elaborată documentația tehnico-economică.

Autorităţile din România SE PREGĂTESC de un CUTREMUR DEVASTATOR. Ce înseamnă „planul roşu”

Prin Legea bugetului de stat a fost alocată Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) pentru finanțarea acestui program suma de 5 milioane de lei. MDRAP elaborează programul anual în baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului București și de consiliile județene și avizate de Comitetul Municipal București, respectiv comitetele județene pentru situații de urgență și, ulterior, de Comisia Națională de Inginerie Seismică.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, există o serie de facilități financiare pentru proprietarii de locuințe persoane fizice:

  • Finanțarea integrală, din alocații bugetare, a expertizării tehnice a clădirilor de locuit, cu prioritate a celor multietajate, cu mari aglomerări de persoane, construite înainte de 1977;
  • Pentru clădirile de locuit multietajate, încadrate prin raportul de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public:
  • Finanțarea integrală, din alocații bugetare, a proiectării și execuției lucrărilor de consolidare aferente locuințelor proprietate privată a persoanelor fizice;
  • Restituirea în rate lunare egale, fără dobândă, eșalonate pe 25 de ani, a contravalorii execuției lucrărilor de consolidare finanțate din alocații bugetare;
  • Exceptarea proprietarilor, persoane fizice, care realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie de la restituirea contravalorii execuției de consolidare finanțate din alocații bugetare;
  • Scutirea de taxă pentru emiterea autorizației de construire pentru lucrări de consolidare.

Până în prezent, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi primăriile municipiilor şi o­raşelor beneficiare ale acestui program
au finalizat lucrările de consolidare la 25 de clădiri (962 de apartamente) cu destinaţia de locuinţe, dintre care 19 clădiri (693
de apartamente) construite înainte de 1940 în Bucureşti şi câte o clădire în municipiile Bacău, Brăila, Galaţi, Ploieşti, Roman şi Târgu Mureş.

CUTREMUR ÎN ROMÂNIA: Aplicaţiile care te pot proteja în caz de cutremur

Început de an zguduitor în Romania, la modul propriu. În primele trei luni ale anului s-au produs aproape 50 de cutremure, fapt fără precedent în ultimii 15 ani. Cel mai recent seism, de acum doua zile, a atins 4,9 pe scara Richter şi a fost cel mai puternic de la începutul anului.

Citeşte şi: Statistica dă fiori românilor: 50 de cutremure în trei luni în 2015

DailyBusiness
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
Spynews
Când va face Mihaela Borcea nuntă cu iubitul ei, Sorin Rap. A fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Mașina care dă peste cap industria auto. Este mai ieftină decât Dacia și are dotări premium
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de terenuri. Se întocmește un contract în scris și se înregistrează. Plata este obligatorie
Playtech.ro
Cum să scapi definitiv de melcii din grădină. Plantele care îi țin la distanță
DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Adevarul
„Bomba cu ceas” din Alpi: încă două sate riscă să fie înghițite de ape după prăbușirea ghețarului din Elveția
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Cine este românul care a murit înecat după ce a salvat două surori, în Anglia. Localnicii cer onoruri oficiale pentru salvatorul fetițelor
Spynews
Mesajul Iuliei Albu pentru fostul soț, după ce acesta s-a recăsătorit. Ce i-a transmis mama copilului său: "Nu avea cum..." 
Evz.ro
Șoferii care vor avea mașinile sechestrate. Regula care nu mai poate fi încălcată
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Când se virează, de fapt, alocațiile copiilor pe luna iunie 2025
Cancan.ro
Adelina Pestrițu și-a scanat creierul într-o clinică privată din Capitală. Când a venit rezultatul, să cadă din picioare!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
UE ne-a dat ordin. Decizie pentru proprietarii de apartamente și garsoniere. Se înregistrează și se achită TAXĂ
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
Breaking news! A murit Ed Gale
La ce sumă au ajuns alocațiile în luna mai după indexarea de 13,8%
MediaFlux
ANAF, alertă pentru români! Formularul obligatoriu pentru pensie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ghid practic de supraviețuire pentru javrele românești: câteva firme „de familie” pentru nevoile neconvenționale