S-a decis în Parlament, un nou val de concedieri la stat: „Să renunţăm la ideea asta cu posturile călduţe la stat, ar trebui să ne reorientăm puţin şi către privat”

Preşedintele Camerei Deputaţilor anunţă reorganizarea Camerei, din 1600 de angajaţi ar urma să plece cel puţin 200 de persoane. Anunţul vine după ce Ilie Bolojan a anunţat că dă afară peste 24% din personalul de la Senat.
Filip Stan
22 ian. 2025, 20:05
S-a decis în Parlament, un nou val de concedieri la stat:

Concedieri 2025. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a anunţat miercuri că restructurarea va avea loc şi la Camera Deputaţilor, unde ar urma să plece cel puţin 200 de persoane, din totalul de 1600 de angajaţi cât are instituţia în prezent. El a mai spus că se face o analiză şi privind unele tăierile de cheltuieli pe zona de combustibil, maşini, dar şi eficientizare energetică, privind consumul de energie. Ar trebui să renunţăm la ideea asta cu posturile călduţe la stat şi ar trebui să ne reorientăm puţin şi către privat, a precizat preşedintele Camerei.

„O să vedem exact şi consumul de energie, şi carburant. Luăm totul în calcul”

Avem în lucru un plan pentru reorganizare, care va fi gata săptămâna viitoare, luni, cel mai târziu. Avem la Cameră un număr total de angajaţi de 1.600”, a spus Ciprian Şerban în emisiunea România Politică de la Prima News.

El a arătat că din acestea, 125 de posturi se autofinanţează. ”Aici mă refer la cei care se ocupă de închirierea sălilor pentru evenimente, cei care şi generează profit şi se şi autofinanţează. Şerban a mai declarat că există şi personal care deserveşte şi alte instituţii, securitate tehnică, administrativ, Monitor Oficial, 430 de persoane aproximativ.

Scandal la Senat, după ce Ilie Bolojan a anunțat disponibilizări masive. Sute de angajați care urmează să fie concediați se revoltă

Mai rămân 1.100 care deservesc strict Camera Deputaţilor. Aici avem în plan o reducere de aproximativ 200 şi ceva de posturi. Vorbim de cel puţin 200 de persoane, la ora aceasta, urmând ca în urma analizei să putem spune exact de unde pleacă şi cine pleacă”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

”Ar trebui să renuntăm la ideea asta cu posturi călduţe la stat şi ar trebui să ne reorientăm puţin şi către privat”, a completat el.

Concedieri 2025. Întrebat cât va dura acest proces de restructurare, Şerban a arătat că va fi în jur de 45 de zile – 60 de zile. ”Săptămâna viitoare, când voi avea totul definitivat, voi prezenta în Biroul Permanent un memorandum care trebuie supus votului.

Citește și: Ilie Bolojan anunţă concedieri masive. Sindicatele au reacţionat: „Este extrem de îngrijorător pentru angajaţi şi familiile lor”

Despre tăierile de cheltuieli pe zona de combustibil, maşini, autoturisme, şoferi, Şerban a arătat că şi aici vor face o analiză. ”Avem şi asta în plan, inclusiv o eficientizare energetică, dacă îi putem spune aşa .O să vedem exact şi consumul de energie, şi carburant. Luăm totul în calcul şi vom prezenta săptămâna viitoare. Este nevoie de o eficientizare”, a afirmat el.

Concedieri cu scandal şi la Senat

Ciprian Şerban a mai declarat că speră ca, după Senat şi Camera Deputaţilor, colegii din ţară să ia un model de bună practică din aceste măsuri. ”Redimensionarea aparatului bugetar cred că este mai mult decât necesară”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.

S-a decis în Parlament, un nou val de concedieri la stat

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a afirmat că vor fi reduse cheltuielile de funcţionare de la Senat prin reducerea flotei de maşini şi a cotelor de combustibil cu 20%, precizând că în acest mod activitatea instituţiei se poate desfăşura în condiţii civilizate şi cu costuri rezonabile. El a anunţat introducerea unui sistem electronic de acces în Parlament pentru angajaţi deoarece în prezent nu există un control al prezenţei la locul de muncă.

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat că a propus Biroului Permanent al Senatului o nouă organigramă, care prevede că de la 796 de posturi se va ajunge la 618 posturi. El a precizat că, în urma acestei măsuri, activitatea Senatului nu va avea de suferit, dar vor fi făcute ”economii substanţiale”.

Revoltător! Un bugetar român a primit bonus de pensionare de 100.000 de euro. Sinecuristul obținea 10.000 de euro lunar de la stat și cumula salariul cu pensia

Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că persoanele care ocupă o funcţie de conducere la Senat nu îşi pot aduce un colaborator şi găsesc oameni aduşi de foştii demnitari.
La Senat, în loc ca persoanele care sunt pe cabinetele demnitarilor să vină cu acesta şi să plece cu aceştia, aşa cum este practica peste tot, din administraţia publică locală până la Guvern, a fost posibilă angajarea directă pe durată nedeterminată. Prin urmare, de-a lungul ciclurilor electorale, au fost angajări peste angajări şi am ajuns în situaţia în care o persoană care ocupă o funcţie de conducere, de exemplu, în Senat, nu îşi poate aduce niciun colaborator, ci găseşte nişte oameni aduşi de ceilalţi ocupanţi în ciclurile anterioare, a căror pregătire poate fi discutabilă, ale căror preocupări sunt total diferite de agenda demnitarului. Şi vă rog, de exemplu, să-l întrebaţi pe domnul Ghinea în ce situaţie şi-a găsit cabinetul, ca să dau un singur exemplu”, a afirmat Ilie Bolojan. El a constatat că în multe locuri la Senat personalul este supradimensionat.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Decizie cu impact major a Guvernului. Documentul care face dreptate pentru milioane de români
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Sondaj Verifield: Surpriza de pe locul 2 la prezidențiale. Pe cine ar vota românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?