Accidentul s-a produs pe fondul oboselii la volan, după ce şoferiţa a condus din Grecia şi până în România fără să se odihnească.
Un pasager aflat în autoturism şi care a scăpat cu răni minore a povestit anchetatorilor că victima dorea să ajungă acasă, la Târgu Neamţ, cât mai repede şi de aceea a preferat să conducă fără întrerupere. Potrivit Agerpres, în localitatea Doina, şoferiţa a adormit la volan, iar maşina a ieşit în decor şi s-a izbit de un parapet de metal. În urma coliziunii, femeia a decedat.
Vezi şi: Accident grav din cauza vitezei: A intrat cu maşina pe contrasens şi s-a izbit de un transportator
Circulaţia în zonă a fost oprită timp de aproximativ două ore. Poliţiştii continuă cercetările.