S-a reluat circulaţia pe Podul de la Finta

Lucrările efectuate la podul peste Ialomița de la Finta, județul Dâmbovița, avariat din cauza calamităților de anul trecut, sunt aproape finalizate, iar circulația pe pod s-a reluat, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.
Marius Neagu
11 nov. 2015, 19:13
S-a reluat circulaţia pe Podul de la Finta

Este o lucrare de reabilitare, după evenimentele create de calamitățile din 2014, în primăvară. Sunt lucrări făcute de Consiliul Județean, valoarea este de 1,6 milioane de lei. Lucrările sunt aproape finalizate, în sensul că s-au efectuat consolidările, apărare mal, mai avem de cărat piatră și umplutură pentru a aduce la nivelul patului de anrocamente de la baza podului. Lucrarea va fi finalizată în următoarele două săptămâni, oricum de aproape o lună de zile pe zonă se circulă și partea bună este că de la primăria veche de la Finta avem asfaltare făcută până la Bilciurești în asociere Consiliul Județean — Consiliul Local Finta — Consiliul Local Bilciurești. Valoarea la asociere 1,8 milioane de lei, din care 300.000 de lei este cota Consiliului Local Bilciurești, 600.000 de lei Consiliul Local Finta și 900.000 de lei Consiliul Județean”, a precizat Țuțuianu, aflat în vizită de lucru în zona unde au loc lucrările.

Constructorul care execută lucrările la pod este Societatea de Lucrări Drumuri și Poduri din subordinea CJ Dâmbovița.

Podul de la Finta a fost închis circulației aproape un an, după ce din cauza precipitațiilor abundente debitul râului Ialomița a crescut și a erodat malurile râului în zona podului.

Podul de la Finta a fost inaugurat în octombrie 2013. Investiția a fost de 4 milioane de lei și a fost suportată de Consiliul Județean (CJ) Dâmbovița, lucrările fiind începute din 2002.

Podul are o lungime de 131 de metri și asigură legătura între drumurile județene DJ 720A Finta — Postârnacu și DJ 711 Dobra — Bilciurești — Cojasca.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda