Ariadna Combes a fost una dintre personalitățile foarte active în lupta pentru drepturile omului din România în perioada comunistă.
Refugiată în Franța în anul 1976, și-a finalizat studiile universitare și a devenit profesor de limba engleză.
A fost vicepreședinte al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din România de la Paris și fostă membră a Consiliului de Garanție Morală al Institutului pentru Memoria Exilului Românesc.
A fost unul dintre cei trei români implicați activ în Operation Villages Roumains, acțiune declanșată împotriva proiectului comunist de sistematizare a satelor în perioada 1988-1989, alături de Mihnea Berindei, decedat și el de curând, și Dinu Zamfirescu, actualul Președinte al Consiliului științific al IICCMER.
Ariadna Combes a facilitat transmiterea de mesaje ale mamei sale în străinătate, fiind colaborator al posturilor de radio care emiteau în limba română, Radio Europa Liberă și BBC, anunță Agerpres.