Actorul Bill Maynard a murit în spital la vârsta de 89 de ani, după ce și-a rupt șoldul în urma unei căderi de pe scooterul său electric, conceput pentru persoane cu dizabilităţi, informează Sky News.
Maynard, pe numele său real Walter Williams, este bine-cunoscut pentru interpretarea lui Claude Jeremiah Greengrass timp de opt ani în serialul TV „Heartbeat”, care a fost urmărit de 18 milioane de telespectatori la momentul său de vârf.
El a apărut, de asemenea, în cinci filme din seria „Carry On” și în show-urile TV „The Gaffer”, „Worzel Gummidge” și „Minder”.
Maynard s-a retras inițial din actorie în 2000, după ce a suferit o serie de atacuri cerebrale, dar s-a întors să joace în serialul „The Royal”, adaptat după „Heartbeat”, ]n 2003.
El și-a ales numele de scenă ca o referire la producătorii de jeleuri.