În toată această perioadă, Raluca a respirat cu ajutorul unei măşti de oxigen. A fost la un pas să fie intubată, însă a avut norocul să se prindă repede cum poate să respire mai bine prin masca specială și, astfel, situația i s-a îmbunătățit. În răstimpul petrecut la Terapie Intensivă, Raluca şi-a sărbătorit ziua de naştere.
Este încă în spital pentru recuperare, dar situaţia i s-a îmbunătăţit semnificativ. Şi-a găsit puterea să povestească, într-un reportaj la Antena 3 toată experienţa dramatică prin care a trecut. În timpul petrecut la Terapie Intensivă, Raluca şi-a pierdut mama, şi ea infectată cu coronavirus. Nu a aflat de dispariţia mamei sale decât după ce ea însăşi a fost transferată din secţia ATI pe salon. Familia a decis să ţină ascunsă această informaţie până ce se pune cât de cât pe picioare.
Totul a început cu niște dureri în gât și febră, însă Raluca Ganea nu s-a grăbit să ajungă la spital.
”Nu pot să zic că am venit repede, după o săptămână de la simptome. Am făcut două teste, au ieșit negative și am crezut că nu am COVID. Asta m-a ținut mai departe de spital”, povestește pacienta.
Îi este greu să se gândească la calvarul prin care a trecut la Terapie Intensivă, calvar amplificat de faptul că în jurul ei lumea murea pe bandă rulantă.A fost singura pacientă din ATI care a scăpat cu viaţă.
”A fost o doamnă, n-am apucat să o văd până a murit, am văzut-o doar înainte să o intubeze. se internase cu copilul, că era şi copilul pozitiv. Era un sugar, doamna avea până în 40 de ani. ea avea simptome destul de grave, cred că a rezistat vreo două săptămâni. Mă gândeam că eu aş putea fi următoarea. Nu ai cum să nu te gândeşti la ce pierzi dacă te duci… Şi nu ai voie cu telefon, nu ai televizor, toată ziua stai şi te gândeşti. eu cel mai mult m-am gândit la familie. uneori, mă trezeam din somn şi visam că sunt la plajă, avea tot felul de vise ciudate, aveam halucinaţii„, îşi aminteşte Raluca.
A depăşit această perioadă cumplită rugându-se neîncetat.
„Ţineam o iconiţă în mână şi spuneam singura rugăciune pe care o ştiam, Tatăl nostru, şi mă rugam la Dumnezeu să mai trăiesc. De la medici nu am auzit prea multe. Veneau, îmi puneau întrebări, dar nu îmi dădeau detalii, aş fi vrut să ştiu şi eu în ce stare sunt. În schimb, asistentele venau, mă încurajau şi îmi ziceau că fac bine ce fac, să o ţin tot aşa.
Nu am vrut să las gândul negru al morţii să-mi intre în cap. A vrut să intre acolo, dar am ales să nu-l las. Mă gândeam că ăsta ar putea fi sfârşitul, că ăştia ar putea fi ultimii oameni pe care-i văd. Plângeam, e dificil să plângi când ai mască. Puteam să-mi şterg lacrimile pentru că nu aveam mască din aceea care îţi acoperă şi ochii, dar apoi trebuia să-mi şetrg nasul şi atunci trebuia să chem pe cineva să mă ajute, să-mi dea jos masca„, povesteşte Raluca.
Femeia îşi aminteşte că a aflat de moartea mamei ei la ceva timp după eveniment, pentru că familia a ales să o protejeze cât timp a fost în stare critică.
„Membrii familiei au discutat între ei şi au ales ca, pentru moralul meu, să nu-mi dea vestea decât după ce am trecut de pericol„, îşi aminteşte pacienta.
Raluca spune că una dintre provocările cu care s-a confruntat în spital a fost respiratul prin mască.
„Asistentele îţi zic să tragi aer pe nas şi să-l dai afară pe gură. Dar când simţi aerul ala atât de puternic, eşti ca un peşte pe uscat şi deschizi gura şi tragi aerul fără să vrei pe gură şi e complet greşit. Când îl tragi pe nas, atunci intră pe unde trebuie şi oxigenează organismul, iar când îl scoţi pe gură, iese dioxidul de carbon din organism„, explica Raluca Ganea.