Potrivit verificărilor preliminare, zăcământul ar putea ajunge la 84 de miliarde de metri cubi. Asta înseamnă că, atunci când vor începe forările, producţia ar putea ajunge la 18 milioane de metri cubi pe zi. Mai exact, 6,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an.
Potrivit România TV, în acest moment, România consumă anual 14 miliarde de metri cubi de gaze. Aşadar, aproape jumătate din consumul anual al românilor ar putea fi asigurat din rezervele din Marea Neagră.
Până atunci însă cele două companii, OMV şi Exxon, vor investi aproape 1 miliard de dolari în platforma de explorare şi exploatare.