S&P: Zona euro va ieşi din recesiune în al doilea semestru

Zona euro ar trebui să iasă dintr-o uşoară recesiune în a doua jumătate a anului, însă există şanse considerabile să sufere o contracţie mult mai severă, a anunţat joi agenţia de evaluare Standard & Poor's, transmite AFP.
Romania TV
03 feb. 2012, 06:08
S&P: Zona euro va ieşi din recesiune în al doilea semestru

‘Credem că balanţa continuă să se încline spre o recesiune uşoară şi o revenire lentă a creşterii, chiar dacă riscurile pentru un scenariu mai pesimist nu au dispărut încă’, a declarat economistul şef pentru zona euro, Jean-Michel Six.

Potrivit scenariului de bază al Standard & Poor’s, zona euro va înregistra o creştere zero în 2012 urmată de un avans de 1% în 2013. ‘În prezent atribuim o probabilitate de 60% pentru scenariul nostru de bază, spre deosebire de 40% şanse pentru scenariul alternativ care prevede o recesiune dublă’, se arată într-un raport al Standard & Poor’s

Agenţia a subliniat că trei factori vor determina amploarea actualei încetiniri economice: modul în care va rezista cererea venită de pe pieţele emergente; cum vor reacţiona consumatorii europeni la noile incertitudini; modul în care guvernele europene şi în special Banca Centrală Europeană vor reuşi să reaprindă încrederea investitorilor în pieţele de capital în următoarele trimestre.

La rândul său, Fondul Monetar Internaţional, în ultimele sale prognoze date publicităţii săptămâna trecută, a estimat şi el că zona euro va suferi doar o uşoară recesiune, dar va termina anul fără creştere

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Filmul românesc de pe Netflix care a stârnit controverse în debut de an. E plin de vedete și faze amuzante
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Playtech.ro
Ce este bine să faci cu apa sfințită de Bobotează imediat ce ajungi acasă. Sfatul preoților pentru credincioși
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Ipostaza neplăcută în care Loredana Groza a pus-o pe Simona Halep. „Mi se pare un gest foarte urât”
wowbiz.ro
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Spynews
Horoscop duminică, 5 ianuarie 2025: Vărsătorii fac cumpărături pentru casă
Spynews
Natalia Mateuț, mai sexy ca niciodată în vacanța din Marrakech! Cum s-a lăsat fotografiată prezentatoarea TV / FOTO
Evz.ro
Pensionarii care ar putea primi până la 3.000 de lei. Se dau în tranșe
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
El este Daniel, tânărul ucis în fața mănăstirii din Maramureș. Care au fost ultimele lui cuvinte. Martorii fac declarații sfâșietoare
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
StirileBZI
Amendă de până 2.000 de lei pentru șoferi! Ce nu ai voie să faci pe geamul mașinii
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
substantial.ro
România continuă să conducă Europa la capitolul decese în accidente rutiere în 2024
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! RĂSTURNARE TOTALĂ după ULTIMUL SONDAJ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
INXS: există exces în rock de senzație? Da. Michael Hutchence.