Săftoiu, ultima dată în Parlament: Refuz să-i păcălesc pe oameni

Adriana Săftoiu (PNL) şi-a anunţat demisia din Parlament de la tribuna Camerei Deputaţilor declarându-se dezamăgită de eşecul Paralmentului, îndeosebi al deputaţilor şi senatorilor aflaţi la primul mandat, de a schimba percepţia publică asupra instituţiei. "Renunţ la mandat refuzând să mă amăgesc şi să-i păcălesc pe oameni", a spus Săftoiu.
Adrian Ilie
01 feb. 2012, 15:16
Săftoiu, ultima dată în Parlament: Refuz să-i păcălesc pe oameni

Săftoiu susţine că parlamentarii aflaţi la primul mandat în această legislatură au renunţat să mai reprezinte interesele celor care i-au ales pentru a deveni instrumentele conducerilor de partid. „Parlamentul are cea mai redusă cotă de încredere din toate instituţiile. Primii responsabili suntem cei aflaţi la primul mandat, în proporţie de 80%. Am reuşit să mai compromitem câteva cuvinte: ‘nou’ şi ‘politică’ „, a spus Săftoiu.

„În trei ani de zile nu am reuşit să renunţăm la penibila condică de prezenţă”, a exemplificat Săftoiu invocând practica votului la mai multe cartele folosit pe scară largă în Parlament. „Nu am acceptat giumbuşlucuri şi am dispreţuit verbiajul violent de la acest microfon”, a afirmat liberala.

În mod special, a reproşat parlamentarilor puterii incapacitatea de a accepta idei bune venite din partea opoziţiei, chiar dacă erau conştienţi de valoarea lor. „Din păcate, am constatat că atunci când eşti la putere, criteriul nu este întotdeauna ce propui (…) Modalitatea aceasta medievală blochează Parlamentul”, a adăugat Adrian Săftoiu.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“