ŞAHTIOR – DINAMO KIEV: Şahtior poate reintra în lupta pentru titlu. Dacă bate, se apropie la două puncte de Dinamo Kiev, cu trei etape înainte de final. Dacă nu cîştigă, campionatul e hotărît.
În ultimul număr al revistei clubului, Mircea Lucescu se plânge că marea rivală e sprijinită de federaţie. Nu doar anulîndu-i „galbenul” şi suspendarea lui Iarmolenko şi permiţîndu-i vedetei Kievului să intre azi.
„În 2004, chiar cînd am venit, am avut prima etapă la Kiev, cu Dinamo. Mă aşteptam ca returul să înceapă cu revanşa. Dar derbyul a fost mutat în ultima rundă. Am realizat atunci ce se petrece în Ucraina”;
„În 2008, am jucat primele două meciuri din campionat în deplasare. Nu se mai întîmplase niciodată în Ucraina ca o echipă să aibă două etape la rînd departe de casă în startul sezonului. Am pierdut 5 puncte şi titlul”.
Luce n-a ezitat să facă o paralelă cu România antedecembristă: „Am mai trecut printr-o situaţie similară. Steaua, echipa familiei Ceauşescu, a cîştigat 100 de meciuri la rînd. Era incredibil! Din fericire, Ucraina n-a ajuns chiar acolo…”.