Salarii 2025. Între 25% şi 33% dintre salariaţii din România cu normă întreagă vor avea venituri mai mari, de la 1 ianuarie 2025, după implementarea directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, potrivit unei analize a Blocului Naţional Sindical (BNS).
Guvernul a aprobat, în iunie, Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
„De prevederile Directivei, începând cu 1 ianuarie 2025, va beneficia până la o treime din forţa muncă angajată cu normă întreagă din România (aproximativ 1,8 milioane de salariaţi), altfel spus, toţi cei cu venituri mici.
Ponderea salariului minim brut în câştigul mediu brut urmează să se majoreze de la nivelul factual de circa 40% la sfârşitul lunii iunie (faţă de salariul mediu brut efectiv înregistrat în iunie), spre 48 până la 52% (în funcţie de negocieri) din câştigul salarial mediu brut estimat pentru 2025 de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză”, se menţionează în analiza despre „Transpunerea în România a Directivei 2041/2022 privind salariile minime adecvate”, semnată de economiştii Radu Soviani şi Laura Braşoveanu.
Cât câștigă un patiser într-o lună. Salariile sunt generoase, dar românii fug de meserie
Conform raportului, cel mai probabil, în iulie 2024, câştigul salarial minim brut raportat la salariul mediu brut real, se află în jurul valorii de 44,5%, în condiţiile în care Directiva ţinteşte pentru anul 2025 un prag de referinţă orientativ de 50% din câştigul salarial mediu brut al anului 2025.
România are în prezent un salariu minim brut garantat în plată (3.700 de lei) şi alte două salarii minime brute sectoriale, de 3.436 de lei pentru salariaţii din sectorul agricol/industria alimentară şi de 4.582 de lei pentru angajaţii din sectorul construcţiilor.
Salarii 2025. Potrivit datelor Inspecţiei Muncii, România avea la 26 iulie 2024 un număr de 5.486.604 salariaţi cu normă întreagă şi existau în vigoare 5.786.472 contracte cu normă întreagă, unii angajaţi având mai multe contracte cu normă întreagă.
„Raportat la numărul total de contracte de muncă (inclusiv cu timp parţial), respectiv 6.679.220, rezultă că ponderea contractelor active cu normă întreagă în total contracte de muncă este de 86,63%. Raportat la populaţia activă a României (date de referinţă, 31 Martie 2024, INS), respectiv 8.417.300 persoane, numărul salariaţilor cu normă întreagă reprezintă un procent de 65,18% din populaţia activă. În privinţa datelor lunii iulie 2024, ne vom raporta la numărul de salariaţi în economie cu normă întreagă, respectiv 5.486.604”, mai arată analiza.
Numărul de angajaţi cu salariul minim pe economie garantat în plată (3.700 de lei) era de 718.477 de salariaţi în iulie 2024, cărora li se adăugau persoanele angajate cu salariul minim în agricultură/industria alimentară şi în construcţii.
Prin urmare, numărul total de salariaţi din economie angajaţi cu salarii minime (naţional sau sectorial) se cifrează la 998.530 de persoană, respectiv 18,2% din efectivul de salariaţi cu normă întreagă.
„Chiar dacă de la 1 iulie 2024 nu s-au majorat şi salariile minime sectoriale, este de aşteptat ca, odată cu o nouă majorare a salariului minim să existe presiune şi pentru majorarea acestora. O caracteristică a structurii salariilor din România este incidenţa mare a angajaţilor cu venituri mici (eng. Low wage workers)”, se menţionează în raport.
Salarii 2025. Mai mult decât atât, există o mare aglomerare de salariaţi în preajma salariului minim garantat în plată, arată cercetarea.
„Spre exemplu, dacă folosim metodologia Eurostat pentru a determina numărul angajaţilor cu salarii mici (în preajma salariului minim) ca fiind cei care câştigă până la 105% din salariul minim, avem următoarea situaţie potrivit datelor Inspecţiei Muncii, încadrându-i, pe datele din iulie 2024, în zona angajaţilor cu venituri mici pe toţi cei care au un câştig brut de până la 3.885 de lei. Astfel, potrivit calculelor pe baza datelor Inspecţiei Muncii pentru iulie 2024, în tranşele de venit 3.700-3.900 de lei (din care îi extragem pe cei 34.076 de lei plătiţi în industria alimentară/agricultură peste salariul minim sectorial de 3.456 de lei), un număr de 1.385.188 de salariaţi, respectiv 25% din forţa de muncă din România”, susţin economiştii.
Astfel, potrivit calculelor detaliate anterior în prezenta cercetare, o majorare a salariului minim brut pentru 2025 conform formulei rezultate din transpunerea Directivei (de unde rezultă un nivel al viitorului salariu minim „de referinţă” pentru 2025 în jurul valorii de 3.900 lei, care în urma negocierii ar putea urca până la 4.285 de lei), conduce la majorări salariale pentru 1.790.625 de salariaţi din România, respectiv 32,6%.
„Acest document a fost pregătit pentru Blocul Naţional Sindical şi reflectă opinia autorilor. Acest material nu reprezintă poziţia CE sau a Guvernului României, care nu poartă răspunderea modului în care informaţia conţinută în acest raport ar putea fi utilizată„, se mai precizează în raport.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, miercuri, la o dezbatere, că pentru a plăti salarii decente şi pentru a putea creşte pensiile este nevoie de o piaţă a muncii puternică, iar numărul celor care muncesc legal să fie cât mai mare. ”Introducerea salariului minim european reprezintă o garanţie că salariile mici din România vor creşte odată cu dezvoltarea economică, ceea ce va contribui la micşorarea decalajelor”, a afirmat Bucura-Oprescu.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a participat, miercuri, la o dezbatere cu tema ”Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană”, eveniment organizat de Blocul Naţional Sindical.
Guvernul României a aprobat, în 21 iunie, proiectul de lege iniţiat de Ministerul Muncii pentru implementarea acestei directive, proiect care a fost trimis spre adoptare în Parlament după consultări cu partenerii sociali pentru stabilirea modului în care va fi determinat salariul minim adecvat conform Directivei. Formula de calcul care va fi stabilită va ţine cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi de productivitatea muncii.
Textul proiectului de lege prevede că nu vor exista diminuări salariale şi stimulează încheierea de contracte colective de muncă, consolidând în acelaşi timp dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim.
”Am făcut paşi importanţi împreună în elaborarea proiectului de lege care a fost adoptat de Guvern. Suntem deschişi la propunerile dumneavoastră, în măsura în care proiectul de lege poate fi îmbunătăţit în parcursul său parlamentar, astfel încât să reuşim elaborarea unui act normativ de calitate care să contribuie la o piaţă a muncii mai puternică şi mai bine reglementată. Acest proiect de lege îşi propune, pe de o parte, adecvarea salariului minim pentru a proteja puterea de cumpărare a lucrătorilor, iar pe de altă parte, să ţină cont de productivitatea muncii pentru a îmbunătăţi competitivitatea companiilor. Pentru a plăti salarii decente şi pentru a putea creşte şi mai mult pensiile este nevoie de o piaţă a muncii puternică, iar în acest sens este important ca numărul celor care muncesc legal să fie cât mai mare. Introducerea salariului minim european reprezintă o garanţie că salariile mici din România vor creşte odată cu dezvoltarea economică, ceea ce va contribui la micşorarea decalajelor. România va putea astfel să menţină lucrătorii calificaţi care altfel ar fi tentaţi să plece în alte ţări pentru salarii mai mari. Prin implementarea Directivei va putea fi stimulată creşterea economică prin creşterea puterii de cumpărare a lucrătorilor şi se vor încuraja investiţiile în formarea profesională şi în creşterea productivităţii”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii.
Potrivit sursei citate, în ultimii patru ani, numărul contractelor de muncă plătite la salariul minim în România a înregistrat o scădere semnificativă. În septembrie 2020, 26,31% din totalul contractelor de muncă (1.671.284) erau plătite la salariul minim. Acest procent a scăzut până în august 2024 la 16,62% (respectiv 1.105.977 din totalul de 6.655.266 de contracte înregistrate). Guvernul a majorat, începând cu 1 iulie, salariul minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.300 de lei la 3.700 de lei.
Salarii 2025. Directiva spune clar că salariul minim trebuie să fie 60% din salariul median sau 50% din salariul mediu. Salariul minim în țara noastră s-a situat la 58% din salariul median. Acesta este azi de 3.700 de lei, fiind crescut de la 3.300 de lei în iunie.
Dacă salariul minim în România va fi de 52% din salariul mediu brut, atunci va exista o creștere. Salariul mediu brut în Românmia este de aproximativ 8.500 de lei. Astfel, salariul minim brut ar urma să fie de la 15 noiembrie de 4.300 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 650 de lei.
Citește și: Salariul minim brut din România, +334% în ultimii 11 ani. Cele mai mari creșteri au avut loc sub guvernările PSD
Deși România a înregistrat în ultimii 11 ani cele mai mari creșteri medii ale salariului mediu brut, valoarea salariilor minime rămâne printre cele mai scăzute din UE, depășind doar Letonia și Ungaria.
Proiectul de lege privind salariul minim european în România este săptămâna aceasta pe agenda Senatului, în comisiile de specialitate. Actul normativ stabilește modul prin care salariul minim va fi actualizat anual, astfel încât acesta să reprezinte cel puțin jumătate din salariul mediu.