Salarii mai mari pentru angajaţii din Sănătate. Ce au discutat sindicaliştii cu premierul Ciucă

Guvernul este amenințat cu noi greve și proteste. Sindicalistii din Sănătate si Educatie au negociat vineri cu premierul si au cerut majorările de salarii promise prin Legea Salarizării. În cadrul întâlnirii, premierul a precizat că a fost luată decizia de a asigura în bugetul pentru anul în curs fondurile necesare pentru majorarea salariilor angajaților din sănătate cu ¼ din din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.
Alina Andrei
21 ian. 2022, 15:05
Salarii mai mari pentru angajaţii din Sănătate. Ce au discutat sindicaliştii cu premierul Ciucă

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federațiilor sindicale din sănătate.
Discuțiile s-au axat asupra legislației privind salarizarea personalului din sectorul de sănătate, modalitatea de calcul și acordarea unor sporuri și drepturi salariale pentru unele categorii din acest sector, precum și finanțarea cursurilor de pregătire profesională continuă pentru personalul medical.

Un alt punct important al discuției s-a referit la pachetul de măsuri guvernamentale pentru gestionarea crizei energetice. Primul-ministru a arătat că aceste măsuri sunt menite să sprijine cetățenii, indiferent de domeniul social în care lucrează, precum și sectoarele economice de efectele creșterii prețurilor la gaze naturale și energie electrică.

Pe lângă măsurile aflate acum în aplicare, începând cu 1 februarie Guvernul va veni cu noi măsuri de atenuare a efectelor crizei energetice, al căror impact, pentru lunile februarie și martie, va fi unul semnificativ, a transmis Guvernul.

Guvernul este deschis dialogului social și suntem aici pentru a găsi împreună soluții. Avem două puncte comune de la care plecăm: interesul de a găsi cele mai potrivite răspunsuri la problemele pe care le semnalați și recunoștința față de efortul pe care îl face sistemul medical în contextul crizei sanitare”, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Șeful Executivului a dat asigurări că în această perspectivă a fost luată decizia de a asigura în bugetul pentru anul în curs fondurile necesare pentru majorarea salariilor angajaților din sănătate cu ¼ din din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.

De asemenea, primul-ministru a punctat faptul că, pe termen scurt, la nivelul ministerelor Sănătății, Muncii și Finanțelor vor fi analizate propunerile celor două federații sindicale cu privire modificarea legii salarizării – Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul eliminării inechităților.

Citeşte şi: Alexandru Rafila: „Trebuie să recâştigăm încrederea populaţiei. Politizarea sănătăţii este greşită, mai ales în situaţii de criză”

În acest context, vor fi analizate problemele semnalate de sindicatele din sănătate cu privire la aplicarea creșterii salariale de ¼ din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021 și pentru personalul TESA din sistem. De asemenea, se va analiza modalitatea de calcul pentru unele sporuri salariale aplicate personalului medical, astfel încât să se asigure aplicarea corectă a legii, în condițiile resurselor bugetare actuale.

Citeşte şi: Pensii private 2022. Ministrul Finanţelor, anunţ important despre Pilonul II de pensii: „Sunt nişte erori”

Tot în urma discuţiilor de vineri, Guvernul s-a angajat prin Programul de Guvernare ca în termen de 120 de zile de la preluarea mandatului să prezinte un calendar de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017.
Pe termen mediu și lung, premierul și reprezentanții Guvernului au arătat că este avută în vedere reforma legii salarizării, angajament asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Consultările vor continua la nivelul ministerelor de linie atât pentru soluționarea aspectelor legate de salarizare, cât și pentru identificarea de oportunități de a finanța prin PNRR cursuri de formare profesională continua pentru cadrele medicale, se mai arată în comunicatul Guvernului.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, secretarul de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Cristian Vasilcoiu, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.
Din partea Federației Sanitas din România au participat președintele Leonard-Sorin Bărăscu și vicepreședintele Iulian Pope. De asemenea, din partea Federației Solidaritatea Sanitară din România au participat co-președinte, Celmare Lidia și manager Rotilă Viorel.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Retragere cash de la bancomat. Anunț pentru românii care scot numerar. Ce se întâmplă cu ATM-urile
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Cum și-au imaginat internauții că ar putea arăta „Riviera Orientului Mijlociu”: „O bilă neagră” pentru SUA
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Cea mai bună veste pentru șoferi. Viața le devine mai ușoară și nu costă nimic
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Creșterea salariului minim devine obligatorie prin lege. Anunțul făcut de Guvern
Cancan.ro
Ce mesaj a postat Mihaela Popa, cu o zi înainte să plonjeze cu mașina în apele râului Olt. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Mașinile diesel, excluse în România. Decizia luată la Guvern. Schimbare pentru șoferi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Marco Rubio îndeamnă țările critice la planul lui Trump pentru Gaza să facă propuneri proprii
MediaFlux
AJUTOARE FINANCIARE pentru PENSIONARI! Ce SENIORI PRIMESC BANII de la GUVERN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu cât se vinde bancnota de 20 de lei, vânată de colecționari. Un exemplar perfect, preț-record