Salarii mai mici cu 30% pentru profesorii grevişti. S-au tipărit deja fluturaşele

Profesorii care au făcut grevă vor avea salariul mai mic cu 30% în mai. Pentru unii dascăli, banii tăiați sunt cât două rate
Filip Stan
12 iun. 2023, 16:43
Salarii mai mici cu 30% pentru profesorii grevişti. S-au tipărit deja fluturaşele

În timp ce o țară întreagă așteaptă o rezolvare rapidă și pașnică a grevei din Educație, profesorii care nu și-au ținut orele în luna mai află că vor primi peste câteva zile salarii tăiate cu 30%.

„Nu ne lăsăm”, spun totuși mulți dintre dascăli, sperând să obțină mai mult decât le-au propus reprezentanții Guvernului. Liderii de sindicat s-au consultat, sâmbătă, timp de câteva ore cu colegii din țară pentru a decide următoarea mutare.

Duminică, Guvernul ar trebui să anunțe dacă vor fi anulate probele orale de la examenul de Bacalaureat. După 13 zile de grevă și zeci de proteste, liderii de sindicat încă nu au răspuns dacă acceptă cea mai recentă ofertă a Guvernului. Dascălii care n-au venit la catedră încep să resimtă efectele. Săptămâna viitoare vor fi plătite salariile angajaților din Educație pe luna mai, care include și primele 8 zile de grevă. Statele de plată au intrat deja în sistemul informatic și au fost trimise spre verificare inspectoratelor școlare. Și aici au apărut probleme, deoarece în mai multe școli din București pentru personalul care a făcut grevă, au fost emiși fluturași cu salariul întreg.

Desigur, veștile circulă repede în grupurile de profesori și au provocat discuții deloc colegiale cu dascălii care apar cu contractul de muncă suspendat și, evident, vor avea leafa tăiată. Situația a ajuns și la inspectorate, apoi la ministerul Educației, care a cerut anularea imediată a statelor greșite.

Greva profesorilor se suspendă. Ligia Deca: Toți elevii se întorc în clase

Ministerul precizează că salariul reprezintă contravaloarea muncii depuse și îi avertizează pe directori că răspund pentru listele de pontaj. Așadar, salariații trebuie plătiți doar dacă au venit la serviciu și au desfășurat activitățile din fișa postului.

Pentru doi soți, profesori de Geografie și Limba română, care s-au alăturat grevei, banii tăiați sunt cât două rate la bancă pe care familia oricum le acoperea greu.

Profesor: „Aceia sunt pierduți. Undeva peste 3.000 de lei amândoi, pentru că suntem amândoi în învățământ. Ceea ce e nu mult, e foarte mult. Acuma, cu restul ce-am primit, vom plăti și rata, vom și trăi. Asta e, mergem înainte! Am semnat pentru grevă de la început, ne-am asumat, știam ce va urma”.

Între timp, sute de cadre didactice au aflat cu stupoare că inspecția pentru titularizare, pentru care s-au pregătit îndelung, a fost anulată. La fel s-a întâmplat cu examenul de atestat al absolvenților Liceului de Coregrafie. Un spectacol pregătit luni întregi nu se mai ține. Guvernul trebuie să decidă dacă anulează și probele orale ale Bacalaureatului, urmând să fie folosite în loc mediile din liceu. Rămâne, desigur, problema lecțiilor care nu s-au ținut.

Ligia Deca, ministrul Educației: „Am organizat întâlniri cu inspectorii școlari astfel încât cadrele didactice care revin la nivelul unităților de învățământ să aibă posibilitatea să recupereze aceste zile în care nu au lucrat. Există toate premisele și toată disponibilitatea de a face acest lucru până la sfârșitul anului”.

Doar că anul școlar, în forma sa actuală, se încheie vinerea viitoare. Ministrul Educației nu a detaliat cum vor fi înghesuite lecțiile din trei săptămâni în câteva zile. Asta, în scenariul fericit cu toți profesorii la catedră de luni.

Deca, despre majorări: În esenţă, dacă pe medie creşterea salariilor în educaţie este puţin peste 25%, vedem creşteri importante la debutanţi, care au cea mai mare creştere procentuală, 31,7%

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că, prin creşterea salariilor cu 1.300 de lei brut, se asigură ”o abordare mai echitabilă”. ”În esenţă, dacă pe medie creşterea este puţin peste 25%, vedem creşteri importante la debutanţi, care au cea mai mare creştere procentuală, 31,7%”, a eplicat Ligia Deca.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat, după şedinţa de Guvern de luni, că majorarea cu 1.300 de lei brut a salariilor personalului din învăţământ este echivalentul unei creşteri medii cu 25% a salariilor. ”Grila, în anexă, dacă suntem foarte, foarte atenţi şi ne uităm în anexă cum s-au modificat coeficienţii din grilă, exact aşa ne iese: majorare de 25%”, a afirmat Marius Budăi.

Liderii sindicaliști, acuzați de trădare după suspendarea grevei. Explicația lui Nistor și a lui Hăncescu: „Sunt convins că oamenii sunt în continuare nemulțumiți!”

La rândul său, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a arătat că sistemul în baza cărora se fac majorările de salarii în sistem a fost discutat cu sindicatele ”tocmai pentru a avea o abordare mai echitabilă a creşterilor acordate”.  ”În esenţă, dacă pe medie creşterea este puţin peste 25%, vedem creşteri importante la debutanţi, care au cea mai mare creştere procentuală, 31,7%. Asta înseamnă că cei cu veniturile cele mai mici primesc un pic mai mult şi este normal să fie aşa şi este un principiu discutat şi agreat cu toţi cei aflaţi la masa negocierilor. Efortul bugetar este la nivelul creşterii de 25% şi cred că este un prim pas şi pentru ceea ce va însemna reaşezarea grilei în noua lege a salarizării”, a afirmat Ligia Deca.

Ea a dat exemple de creşteri salariale în sistem. Astfel, un profesor debutant cu studii superioare de lungă durată va avea un salariu de bază majorat de la 4.098 lei la 5.398 lei brut, creştere de 31,72%, la care se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică, de 10%, care este de 307 lei brut. Salariul minim net în plată va fi, după majorare, de 3.308 lei.

Un profesor cu gradul didactic II şi studii superioare, cu vechime între 15 şi 20 de ani în învăţământ, va avea o creştere a salariului de bază de la 5.368 de lei la 6.947 de lei brut, creştere de 29,41%. Cu sporul de solicitare neuropsihică, salariul minim net în plată va fi de 4.339 de lei, iar dacă se adaugă sporul de dirigenţie acesta ajunge la 4.742 de lei. Un bibliotecar cu gradul I şi peste 25 de ani vechime în învăţământ va avea un salariu de bază de 7.032 lei brut, majorat de la 5.412 lei brut.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Wizz Air, lovitură pentru concurență. A introdus rute noi către șase destinații de vacanță aflate în topul preferințelor românilor. Biletele costă mai puțin decât o masă la restaurant
Capital.ro
Călin Georgescu va fi învins. Omul care îi va lua complet fața. Va intra în turul 2 și va câștiga
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Un fenomen rar în România: Inversiunea termică. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Zelenski cere un contingent militar european pentru securitatea Ucrainei în cazul unui armistițiu cu Rusia
MediaFlux
POLIȚIA îi VIZEAZĂ pe cei care STAU LA BLOC. TREBUIE să FIE ATENȚI la FIECARE persoană și DOCUMENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!