„Având în vedere faptul că în spaţiul public au apărut mai multe datenereale privind numărul de beneficiari ai ordonanţelor de urgenţă aprobate de Guvernul României în ultimele şedinţe, se impun câteva precizări. Numărul de salariaţi din administraţia publică ce beneficiază de creşterea cu 20 la sută a salariilor este de 131 995 persoane. Numărul de salariaţi din instituţiile de spectacole cărora le-a crescut salariul cu 50 la suta este de 3005. Numărul de pensionari care beneficiază de creşterea punctului de pensie de 1000 lei, de la 1 Iulie, este de 5.076.774.
Numărul de pensionari cărora le-a crescut pensia de la 400 la 520 lei, de la 1 Februarie, este 1.022.168. Numărul de salariaţi care beneficiază de creşterea salariului minim la 1450 lei, de la 1 Februarie, este 1.269.259 salariaţi. Numărul de pensionari care beneficiază de eliminarea plăţii CASS este 2.252.562. Numărul de pensionari care beneficiază de eliminarea impozitării pensiilor mai mici de 2000 lei este 1.227.018. Numărul beneficiarilor stimulentului de reinserţie pentru persoanele care se întorc la muncă, şi care creşte de la 500 la 650 lei, este estimat la 62 000, în 2017.
Numărul studenţilor care beneficiază de transport gratuit pe CFR, de la 1 Februarie, este 452.609. Numărul de studenţi care beneficiază de creşterea alocării la 201 lei/student este de 46.416. Vestea bună de la Ministerul de Finanţe este că toate măsurile prevăzute în programul de guvernare PSD vor fi finanţate, iar la negocierile cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, de ieri, nu s-a pus problema problema ca vreuna dintre aceste categorii sociale să nu beneficieze de creşterile aprobate de guvern. Promisiunile din campanie vor fi respectate!”, a scris Lia Olguţa Vasilescu, sâmbătă, pe pagina de Facebook.