Salarii majorate cu 75%. Cine sunt bugetarii care aproape îşi dublează leafa în 2023 DOCUMENT

MAI reglementează condițiile în care se acordă majorarea salarială de 75% pentru munca suplimentară prestată de militari și polițiști anul acesta.
Filip Stan
02 feb. 2023, 13:48
Salarii majorate cu 75%. Cine sunt bugetarii care aproape îşi dublează leafa în 2023 DOCUMENT

Salarii mai mari pentru bugetarii „în uniformă”. Guvernul a actualizat cuantumul soldei de grad sau a salariului gradului profesional deţinut de personalul militar, respectiv poliţişti sau poliţişti de penitenciare, dar aceasta nu este singura veste bună pentru ei.

Și în acest an, după cum s-a stabilit în 2022, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti ce-și desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor beneficia, în cazul muncii suplimentare care nu poate fi compensată cu timp liber, de o creștere cu 75% a soldei sau a salariului de funcţie. Acum, printr-un proiect de ordin pus miercuri în dezbatere publică, MAI vrea să stabilească modul exact în care se va stabili majorarea salarială, inclusiv activitățile specifice pentru care se acordă aceasta.

Salarii mai mari pentru profesori în februarie 2023

În ultima lună a anului trecut s-a stabilit, prin OUG 168/2022, ca munca suplimentară prestată anul acesta peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, să fie răsplătită cu o majorare de 75% din solda sau salariul de funcţie, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.

534_1675265505_Proiect Omai plata ore suplimentare 2023

Majorarea se poate acorda doar în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

Prin proiectul de ordin aflat în dezbatere, MAI stabilește acum regulile acordării acestei majorări salariale. În primul rând, viitorul act normativ stabilește clar că personalul cu statut special este reprezentat de cadrele militare în activitate, poliţiştii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate din unităţile MAI.

În ce condiţii se majorează aceste salarii

De asemenea, în document este prevăzută și lista activităților din domeniile amintite pentru care se poate acorda majorarea salarială, în cazul muncii suplimentare ce nu poate fi compensată cu timp liber. Astfel, vor fi considerate activităţi deosebite pentru care se va putea acorda majorarea cele care se vor desfășura într-una dintre următoarele condiții:

  • au un grad ridicat de risc asupra integrităţii fizice, sănătăţii sau vieţii personalului implicat;
  • au un grad ridicat de complexitate şi dificultate;
  • presupun intervenţia specializată în funcţie de nivelul de urgenţă şi/ sau gravitate al situaţiei/ evenimentului;
  • la creşterea capacităţii operaţionale a unităţii, precum şi în situaţii de catastrofe, calamităţi, tulburări de amploare ale ordinii şi siguranţei publice ori alte asemenea evenimente.

Prestarea muncii suplimentare în condiţiile de mai sus va trebui dispusă de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual sau, în cazuri cu totul deosebite, 360 de ore anual.

Salarii de peste 1.000 de euro în România. Noua meserie pe care românii și străinii o caută tot mai des în ultima perioadă
Majorarea se va plăti personalului cu statut special dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

  • există ordinul sau dispoziţia şefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în format fizic. În situaţiile care implică desfăşurarea de urgenţă a muncii suplimentare, ordinul sau dispoziţia şefului ierarhic poate fi comunicat(ă) şi verbal, dar cu obligaţia de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil;
  • nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensaţii etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;
  • compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci;
  • se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinaţie.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre