Salarii scăzute cu 500 de lei după transferul contribuţiilor. Grefierii ameninţă cu proteste

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea va protesta, joi, prin purtarea unor banderole albe pe braţ, faţă de modul de calcul al drepturilor salariale începând cu 1 ianuarie, anunţă membrii fondatori ai Asociaţia Grefierilor din România, aflată în curs de constituire. Ei spun că, în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor pierde la salariu sume cuprinse între 36 şi 500 de lei.
Filip Stan
01 feb. 2018, 05:13
Salarii scăzute cu 500 de lei după transferul contribuţiilor. Grefierii ameninţă cu proteste

Activitatea instanţelor sau parchetelor nu va fi afectată de protestul de joi, însă dacă situaţia nu se va rezolva în următoarele zile greferierii vor declanşa mişcări de protest, inclusiv prin întreruperea activităţii.

„Principalul motiv de nemulţumire îl constituie faptul că, în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor suferi o scădere a salariului net cu sume cuprinse între 36 şi 500 lei, cu toate că Ministrul muncii şi justiţiei sociale a asigurat că în sistemul bugetar nu va avea loc o scădere a salariilor, ci o creştere graduală. Considerăm astfel că suntem discriminaţi faţă de celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, fiind singura categorie profesională bugetară căreia nu i-au fost majorate salariile (ultima creştere salarială având loc în data de 1 decembrie 2015, când s-a aplicat pentru întreg sistemul bugetar o creştere salarială de 10%)”, afirmă, într-un comunicat de presă, membrii fondatori ai Asociaţia Grefierilor din România, aflată în curs de constituire.

Ei mai anunţă că 1.388 de grefieri susţin „Memorandumul privind justiţia” şi au adoptat un Memorandum suplimentar privind situaţia grefierilor, solicitând măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, între care adoptarea unui nou Statut al personalului de specialitate juridică din cadrul instanţelor şi parchetelor, precum şi înfiinţarea unei Direcţii de specialitate în cadrul Ministerului Justiţiei care să reprezinte, din punct de vedere profesional, activitatea grefierilor.

Grefierii mai sustin şi dotarea instanţelor şi a parchetelor cu aparatură şi programe informatice corespunzătoare solicitărilor tehnice şi rezolvarea problemei resurselor umane, prin suplimentarea schemelor de personal, conform memorandumurilor asumate de Guvern, din perspectiva implementării noilor coduri.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Viața la bloc se complică. Acces la containerele cu gunoi, doar cu telefonul mobil
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?