Salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate după aprilie 2012

Salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista "derapaje mari" în Europa şi în România în privinţa creşterii economice, potrivit deciziei luate, luni, de membrii coaliţiei de guvernare.
Romania TV
07 nov. 2011, 09:50
Salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate după aprilie 2012

Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, pentru MEDIAFAX, că posibilitatea majorării salariilor şi pensiilor în primul semestru al anului viitor va fi inclusă expres în proiectul bugetului de stat pentru anul 2012 şi în scrisoarea de intenţie către FMI.

„În bugetul de stat va fi trecută, textual, această posibilitate, pentru că, dacă nu treci în bugetul de stat, ai o problemă”, a spus el, adăugând că acest aspect a fost discutat şi negociat cu Fondul Monetar Internaţional.

Senatorul a spus că salariile ar putea fi majorate în perioada mai – iunie, pentru a se compensa parţial sau total reducerile salariale decise anterior de Executiv.

El a menţionat că, în funcţie de situaţia economică, salariile bugetarilor vor reveni sau nu la nivelul avut anterior şi că membrii coaliţie nu au stabilit procentul de majorare.

Pe de altă parte, senatorul Uniunii a arătat că, în aceeaşi perioadă, şi tot raportat la evoluţia economiei, pensiile ar putea fi indexate în funcţie de nivelul inflaţiei şi ar putea fi majorate potrivit prevederilor Legii pensiilor, cu 50 la sută din creşterea venitului mediu salarial.

Fekete Andras Levente a subliniat că propunerile de creştere a salariilor şi pensiilor au fost făcute de reprezentanţii Uniunii în coaliţia de guvernare, insistând ca aceste măsuri să fie luate începând chiar cu luna ianuarie a anului 2012.

„Noi am insistat şi coaliţia a hotărât”, a precizat liderului grupului senatorilor UDMR din Senat, adăugând că nu a putut fi acceptată, în schimb, solicitarea ca majorările să fie făcute încă din prima lună a anului viitor.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Guvernul va încerca să finalizeze bugetul în zece zile, iar printr-un „efort consistent” al puterii acesta să fie adoptat de Parlament până la sfârşitul lunii decembrie.

Potrivit acestuia, există posibilitatea ca în 2012 să se revină la salariile avute înainte de diminuarea din 2010 şi să poată fi aplicată întocmai Legea pensiilor, dar acest lucru va depinde de evoluţia economică.

„Ele (revenirea la salarii şi indexarea pensiilor – n.r.) nu vor fi excluse din calculele noastre, dar cu multă prudenţă, ele pot fi luate în discuţie doar dacă creşterea economică va fi de peste 2-2,5 la sută”, a spus el.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se află în România în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cele mai importante teme de discuţie cu autorităţile române vizând construcţia bugetului pe anul viitor şi reforma companiilor de stat.

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, după discuţiile cu reprezentanţii FMI, BM şi ai CE, că, în funcţie de evoluţiile economice din 2012, Guvernul poate avea în vedere o majorare a salariului minim, în a doua jumătate a anului.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, joi, la conferinţa organizaţiei UNPR Bucureşti, că speră că Guvernul va indexa salariile bugetarilor în a doua jumătate a anului 2012.

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat, joi, după întâlnirea avută cu membrii delegaţiei FMI, BM şi CE, că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi salariile din sectorul bugetar.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum trebuie să cultivi leușteanul în grădină ca să se regenereze singur de 3-4 ori pe an. Cele mai bune trucuri
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Cătălina Ponor a ajuns de nerecunoscut! Cum s-a transformat trupul ei, la 7 ani după ce s-a retras din gimnastică
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii