„Am hotărât în această dimineață ca începând de la 1 ianuarie să majorăm, în cursul anului viitor, să majorăm retribuția minimă de la 2000 la 2200 lei. De această majorare vor beneficia aproape o mie… un milion și jumătate de oameni ai muncii. Tot de la 1 ianuarie vom majora alocațiile pentru copii între 30 și 50 de lei”, anunţa Nicolae Ceauşescu de la balconul CC, în decembrie 1989.
Din ultimele cuvinte rostite public de Nicolae Ceaușescu reiese că dictatorul nu cunoștea viața românilor. Practic, el se adresa unei mulțimi pentru care banii își cam încetaseră din funcțiuni. Nimic nu se mai găsea la un preț normal. Mâncarea, dar și bunurile de folosință îndelungată erau procurate la un preț care, de cele mai multe ori, era fixat de vânzător în funcție de cât de dificil se putea procura respectivul produs. Oficial, un autoturism era 70.000 de lei, dar el putea fi cumpărat doar între 84.000 și 120.000. Kilogramul de carne la galantar, teoretic ar fi putut fi achiziționat cu 50-70 de lei, dar nimeni nu-l găsea. Așa se ajungea la mult peste 100. O butelie costa 200 de lei, dar nu se găseau decât cu 3.000.
Nicolae Ceaușescu oferea infim pentru salariații disperați de o piață neagră sufocantă. Datele disponibile astăzi arată că Nicolae Ceaușescu recurgea la o stratagemă, oferind 200 de lei, în timp ce el câștiga 18.000 lei lunar. Era o sumă colosală, mai ales în condițiile în care cuplul Elena și Nicolae Ceaușescu nu aveau nevoie să cheltuiască vreun sfanț.
Singurele cheltuieli cunoscute ale celor doi sunt câteva donații de bani făcute celor care le cereau să le boteze copiii. Sunt cunoscute astăzi cinci astfel de cazuri. Pentru aceștia, taina botezului de către cei doi s-a rezumat la sume de bani date celor care le solicitau „nășirea”. Aceștia, oameni simpli, cu mulți copii, le scriau celor doi…
Prin locurile în care Ceaușeștii au trimis bani pentru copii, memoria colectivă a înregistrat gestul ca pe un botez autentic.
Doar despre astfel de cheltuieli ale cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu se știe astăzi. Dar chiar dacă banii erau scoși de însuși Ceaușescu din portofel, banii nu însemnau mare lucru din leafa sa de 18.000 de lei, sumă despre care se spune astăzi că reprezenta salariul său.
Petre Gigea, fost consilier al lui Ceaușescu și fost ministru de Finanțe, vorbește despre doar 16.000 de lei. Însă corecția nu schimbă datele problemei. Mai mult, fostul consilier spune că toată leafa dictatorului era de 500 de dolari, menționând un curs de schimb la care nu avea acces oricine: 28 de lei pentru un dolar. Până și această referință arată că Ceaușescu nu știa pe ce lume trăia. Între 1985 și 1989, statul român practica nu mai puțin de cinci valori de decontare în schimburile internaționale. Pentru omul de rând, dolarul nu putea fi achiziționat decât la 70 de lei, în 1985, ajungând să depășească suta de lei înainte de decembrie 1989. Ca să nu mai vorbim despre riscul pușcăriei.
Practic, clasa muncitoare, muncea pentru 20 de dolari pe lună de care scăpa imediat pe singura piață care funcționa atunci: cea neagră. În acest context, să ai 500 de dolari pe care nu îi cheltuiești având de toate, sigur va fi – așa cum și a fost – considerat o sfidare.
Trăind în altă lume, Ceaușescu făcea și economii. El ar fi depus la CEC, din leafă, 5.000 de lei în fiecare lună, pentru copiii săi. La cel mai mic curs existent în 1989, cel de 14,92 de lei pentru un dolar, dacă dictatorul ar fi făcut asta timp de 20 de ani, în acest cont s-ar fi adunat 130.000 de dolari.