Vorbim despre o lege adoptată de Senat si care mai are nevoie acum doar de votul deputatilor. O initiativă a PSD dar inspirată din planul Comisiei Europene de a institui un salariu minim la nivel european. Acest proiect prevede că salariul minim brut din România ar urma să ajungă la 60% din salariul mediu brut pe economie.
Însă, atentie: această majorare se va face treptat, în transe anuale egale, începând cu anul 2021, scopul fiind ca la finalul anului 2024 salariul minim să ajungă într-adevăr la acest procent de 60% din valoarea salariului mediu brut pe economie.
Initiatorii acestei legi spun că prin majorarea salariului minim va creste nivelul de trai al românilor, dar există si analisti care sustin că multi patroni vor avea probleme dacă vor fi nevoiti să mărească salariile anagajatilor.
Ce stim sigur este că salariul minim brut din România a ajuns la 2.230 lei din luna ianuarie, în vreme ce salariul mediu brut va ajunge anul acesta la 5.429 lei.
Referitor la salariul minim trebuie spus că mai există un proiect în Parlament: USR propune ca statul să renunte la taxele puse pe salariul minim. Iar în acest fel fiecare angajat ar rămâne cu peste 800 de lei în plus la salariu, fără să fie nevoie de un efort al angajatorilor. Asta pentru că România are deja cea mai mare rată de taxare a salariului minim din Europa Centrală si de Est: o taxă care ajunge la un procent urias de 41,5%.