Saloanele de masaj erotic „încing” spiritele în Parlament

Senatorul PNL Emilian Frâncu i-a cerut, luni, ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, informaţii privind numărul persoanelor care practică masajul erotic având contract de muncă, el afirmând că multe dintre locurile unde se întâmplă această activitate sunt paravane pentru prostituţie, informează MEDIAFAX.
Romania TV
21 nov. 2011, 21:59
Saloanele de masaj erotic

Liberalul Emilian Frâncu a menţionat, într-o interpelare făcută în Senat, că „serviciile de masaj practicate de tinerele domnişoare” sunt foarte populare în România şi l-a întrebat pe ministru dacă Inspecţia Muncii a efectuat controale pentru a depista câte practicante ale acestei noi meserii sunt înregistrate cu carte de muncă şi dacă lucrează în condiţii conforme cu reglementările în vigoare.

Senatorul liberal i-a cerut lui Ialomiţianu să îl informeze dacă există date statistice la nivel naţional şi local referitoare la numărul total al persoanelor care activează în domeniu şi „care îşi aduc, cuminţi, contribuţia la bugetul de stat”.

Câte firme care funcţionează sub o formă sau alta ca saloane de masaj erotic sunt în evidenţa organelor fiscale? Ce calificare profesională le dă dreptul acestor persoane să fie remunerate pentru servicii denumite generic masaj erotic? De ce se evită sistematic stabilirea unui cadru legislativ care să permită controlul acestor stabilimente doarece impozitarea corectă a acestei activităţi de masaj ar aduce venituri însemnate bugetului de stat? Câte controale au fost făcute de reprezentanţii Ministerului Finanţelor la nivel de ţară la firme care au ca obiect de activitate de masaj”, a întrebat senatorul.

Acesta a adăugat că termenul de „masaj erotic” nu apare ca obiect de activitate în Codul CAEN şi nici în vreo prevedere legală comercială, cadrul legislativ fiind „pe cât de neclar, pe atât de permisiv”.

Sunt numeroase apariţii în presă care arată cum Poliţia Română a dispus închiderea diverselor saloane de masaj pentru că funcţionau ca paravan pentru practicarea prostituţiei sau a traficului de persoane„, a a subliniat Emilian Frâncu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Fructul care a ajuns sa fie cultivat în locul caiselor într-o zonă celebră din România. Rezistă la îngheț, e delicios și românii adoră să-l mănânce
Capital.ro
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Playtech.ro
Cum se împarte moștenirea dacă părinții nu au lăsat testament. Reguli și excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viorica de la Clejani, dedicație cu scandal pentru vicele CJ Timiș
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
CCR intervine de urgență! S-a luat decizia privind anularea alegerilor din 2024
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul