Expoziţia face parte dintr-un proiect de anvergură internaţională, aflat la a II-a ediţie în România, care prezintă „lumea artei brute sau singulare sau naive sau populare sau neuve invention sau doar mai altfel”. Lume vastă şi interesantă, în arta brută se regăsesc toţi cei ce nu vor să accepte curentele acceptate ale artei, artişti fără studii riguroase de artă, arta populară cu trăsături naive, dar şi creaţia celor pentru care arta e terapie, a creatorilor din impuls, a celor capabili de revelaţii sau doar uşor de încadrat în acţiuni programatice.
Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Fundaţia Outsider Art – România, APACOP – Asociaţia pentru Promovarea Artei Contemporane Populare – Franţa.
Vernisajul va avea loc joi, de la ora 18.00, în Sala Oaspeţi. Alături de curatorul expoziţiei şi totodată fondatorul Fundaţiei Outsider Art – România, Laurenţiu Dimişcă, vor vorbi despre arta brută criticul de artă Marius Tiţa şi Jeanine Rivais, deţinătoare a unei colecţii private de artă brută.
Expoziţia va fi deschisă până pe 26 august, în Sala Oaspeţi, de marţi până duminică.