În urmă cu aproximativ o oră, o altă femeie însărcinată a fost preluată de un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a transportat-o la un spital din Iaşi.
Elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI a preluat gravida din localitatea Belceşti, judeţul Iaşi.
Judeţul Iaşi se află sub avertizare de Cod galben de ninsori şi viscol.
Un caz similiar a fost şi la Sibiu unde un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI a decolat, marţi, în jurul orei 10.40, pentru a prelua un bărbat cu afecţiuni cardiace din Sibiu şi a-l transporta la o unitate spitalicească din Târgu Mureş. Elicopterul a decolat de la Târgu Mureş.
Judeţul Mureş se află sub avertizare de Cod galben de viscol şi ninsoare