Salvatori americani, morţi în Australia. Avionul acestora s-a prăbuşit în timpul stingerii unui incendiu

Un avion utilitar pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit joi la sud-vest de Sydney, în incident pierzându-şi viaţa toţi cei trei membri ai echipajului, americani, au anunţat autorităţile australiene.
Ionela Marcu
23 ian. 2020, 07:16
Salvatori americani, morţi în Australia. Avionul acestora s-a prăbuşit în timpul stingerii unui incendiu

Comandatul pompierilor din zonele rurale din statul New South Wales, Shane Fitzsimmons, a indicat că autorităţile australiene au pierdut contactul cu avionul Hercules C-130 în zona muntoasă Snowy Monaro, joi în jurul orei locale 13:30 (ora 04:30, ora României).

Cele trei victime sunt americani care făceau parte din pompierii specializaţi trimişi de numeroase ţări pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie devastatoare din Australia. Acest accident aduce la 32 numărul persoanelor decedate în Australia din cauza incendiilor de vegetaţie de la debutul acestei crize, în luna septembrie 2019.

Citeşte şi Furtuni de praf monstruoase au întunecat Soarele. S-a făcut întuneric în plină zi VIDEO

Cauzele accidentului nu sunt deocamdată cunoscute, dar Shane Fitzsimmons subliniase în cursul zilei că vântul violent face ”foarte dificilă” pilotarea acestor avioane de mari dimensiuni. Compania canadiană Coulson Aviation, proprietara avionului, a decis ţinerea la sol a altor avioane de acest tip folosite în lupta contra incendiilor în statele australiene New South Wales şi Victoria, a precizat Fitzsimmons.

Joi, pompierii s-au confruntat cu o recrudescenţă a incendiilor cauzată de rafalele de vânt şi de temperatura atmosferică ridicată.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari