Sănătatea din România, văzută prin ochii Comisiei Europene: Mortalitatea evitabilă e de 2,5 ori mai mare decât rata UE

Rata nevoilor de asistență medicală nesatisfăcute rămâne ridicată, sistemul de sănătate din România fiind caracterizat de ineficiență și de accesibilitate limitată, se arată în raport. „Furnizarea de echipamente medicale esențiale pentru diagnostic și tratament este foarte scăzută, în special în spitale, în ciuda numărului ridicat de paturi de spital”, este una dintre concluziile îngrijorătoare ale raportului de țară.

În ceea ce privește construirea spitalelor regionale, raportul de țară subliniază că „Este în curs de pregătire construirea primelor trei din cele opt noi spitale regionale de urgență planificate. Cu toate acestea, există în continuare probleme legate de punerea în aplicare și de buget pentru construirea acestor spitale.”

Concluziile Comisiei Europene privind sănătatea din România (Raportul de țară anual):

În ciuda îmbunătățirilor recente, sănătatea populației se situează în continuare sub media UE. Speranța de viață la naștere era de 75,3 ani în 2016, comparativ cu 81 de ani pentru UE.

Alte articole

Cum să ai grijă de sănătatea stomacului: Sfaturi și recomandări

Comisia Europeană va prezenta până în aprilie raportul privind implicarea TikTok în alegeri

Rata mortalității evitabile, și anume decesele care ar fi putut fi evitate prin acordarea unei asistențe medicale de calitate optimă, a fost de două ori și jumătate mai mare decât rata globală din UE în 2015 și nu converge către nivelul UE.

Printre inițiativele în curs se află o serie de campanii de depistare a bolilor oncologice și cardiovasculare și o inițiativă legislativă privind vaccinarea. În plus, actualul plan multianual național promovează diverse inițiative în materie de viață sănătoasă.

Cheltuielile cu asistența medicală sunt relativ scăzute, iar deficitul de personal reprezintă în continuare o problemă. Cheltuielile cu asistența medicală preventivă au crescut ușor în ultimii ani, de la 1,3 % din bugetul public de sănătate în 2011 la 1,6 % în 2016. Cu toate acestea, coordonarea măsurilor preventive și a finanțării nu progresează suficient de repede.

Furnizarea de echipamente medicale esențiale pentru diagnostic și tratament este foarte scăzută, în special în spitale, în ciuda numărului ridicat de paturi de spital. În plus, acoperirea medicamentelor de ultimă generație cu costuri ridicate, în special în domeniul tratării cancerului, rămâne limitată, în pofida îmbunătățirilor recente.

Deficitul de personal medical, asociat cu emigrarea masivă a forței de muncă, pune probleme pentru funcționarea corespunzătoare a sistemului de sănătate. În 2016, în România erau 56.000 de medici, număr care, calculat pe cap de locuitor, situa România pe antepenultima poziție în UE. În 2013, peste o cincime din numărul total al medicilor români lucrau în străinătate (Banca Mondială, 2018).

Majorările recente ale salariilor din sectorul sănătății publice ar putea duce la o mai mare retenție a forței de muncă, în special în combinație cu măsuri complementare de îmbunătățire a condițiilor de muncă.

Rata nevoilor de asistență medicală nesatisfăcute rămâne ridicată, în special în cazul grupurilor vulnerabile. În pofida îmbunătățirilor din ultimii ani, în ceea ce privește accesibilitatea asistenței medicale se raportează diferențe mari între diferite grupuri, precum și între zonele urbane și cele rurale. Rata nevoilor de asistență medicală nesatisfăcute din cauza distanței mari până la o unitate medicală a fost a treia ca mărime din UE în 2017 (48). Practica larg răspândită a plăților informale reprezintă un obstacol semnificativ în calea accesului la asistența medicală. Guvernul a luat măsuri pentru a promova transparența și guvernanța, inclusiv prin crearea unui mecanism de feedback din partea pacienților. Nu este încă disponibilă o evaluare cuprinzătoare a rezultatelor.

Sistemul de sănătate este caracterizat de ineficiență și de accesibilitate limitată. A crescut gradul de utilizare a asistenței medicale ambulatorii (de exemplu chirurgia de zi) în spitale. Recent, s-au luat măsuri juridice și financiare pentru a stimula utilizarea asistenței medicale ambulatorii în spitale și a serviciilor ambulatorii specializate în afara spitalelor. Cu toate acestea, progresele în ceea ce privește trecerea la asistența medicală ambulatorie rămân la un nivel scăzut. Modul actual de repartizare a competențelor între serviciile medicale ar putea duce la o acoperire insuficientă a serviciilor de asistență medicală, în special în zonele rurale și în comunitățile marginalizate.

Este în curs de pregătire construirea primelor trei din cele opt noi spitale regionale de urgență planificate. Cu toate acestea, există în continuare probleme legate de punerea în aplicare și de buget pentru construirea acestor spitale. În cursul eforturilor de planificare pregătitoare trebuie să se acorde atenția cuvenită integrării acestor spitale în sistemele regionale de trimitere. Acest lucru ar permite o alocare optimizată între asistența medicală primară, secundară și terțiară.

Îmbunătățirea asistenței medicale comunitare, deși foarte necesară, prezintă întârzieri. Realizarea centrelor de asistență medicală comunitară care oferă îngrijiri integrate a suferit întârzieri suplimentare. Îmbunătățirea asistenței medicale comunitare ar putea reduce nivelul actual ridicat al spitalizărilor evitabile pentru „bolile care se pretează la asistența medicală ambulatorie”, cum ar fi diabetul și hipertensiunea (OCDE, 2018).

Scăderea continuă a proporției listelor de pacienți înscriși la medicii de familie sugerează capacitatea în scădere a sistemului de sănătate de a monitoriza pacienții în cadrul asistenței medicale primare. Diversele măsuri de politică planificate pentru a stimula adoptarea soluțiilor de e-sănătate în cadrul sistemului de sănătate continuă să fie întârziate, inclusiv trecerea la o utilizare complet funcțională a dosarelor electronice de sănătate.

Accesul la îngrijirea de lungă durată, recuperare și îngrijiri paliative este deficitar. Nu au fost soluționate preocupările persistente legate de accesul pacienților la servicii de recuperare (OMS, 2016), servicii care le facilitează, de regulă, pacienților ieșirea din spital în condiții optime în urma unei intervenții chirurgicale. Asistența de recuperare este furnizată în condiții ambulatorii și de spitalizare, însă accesul la o astfel de îngrijire nu este adecvat, iar listele de așteptare sunt lungi. Acoperirea și cheltuielile publice cu îngrijirea de lungă durată din România sunt printre cele mai scăzute din UE; în 2014, au fost acoperite numai 7,9% din nevoile de îngrijiri paliative.