Gigi Becali a fost însoțit, în ziua liberă, de o mulțime de reporteri pe tot parcursul zilei, el făcând mai multe declarații presei, lucru dezaprobat de autorități.
Conducerea Penitenciarului Poarta Albă susține că Gigi Becali a exagerat prin manifestațiile sale din acele 24 de ore, nerespectând instrucțiunile pe care le-a primit în permisia respectivă.
Deși trebuia să urmeze un program foarte strict, Gigi Becali s-a plimbat prin oraș cu automobilul personal, astfel că acum nu va mai putea ieși la muncă timp de trei luni, pe perioada anchetei care-l vizează, anunță Digi Sport.
La începutul anului, Academia lui Hagi a primit un grup de deţinuţi pentru a avea diferite activităţi, iar Gigi Becali a primit abia la câteva săptămâni distanță acceptul de a lucra la clubul nașului său. În primăvara acestui an, Gigi Becali a primit în cele din urmă permisiunea de a lucra la Academia lui Gică Hagi, în apropierea Constanței. Dimineaţă, Gigi Becali era transportat la locul de muncă, supravegheat de gardienii penitenciarului, iar noaptea şi-o petrecea în celulă. El a primit chiar şi un birou la Academia de fotbal, amenajat special.