Noua conducere a Ministerului Transporturilor anunţă un audit al situaţiei şi amenzi pentru nerespectarea contractelor de către constructorul Autostrăzii A3 Bucureşti – Ploieşti.
„Există porţiuni întregi pe care nu s-a lucrat nimic, nu s-a bătut un cui. Eu am hotărât crearea unei comisii mixte care auditează tot ce se întâmplă. Această comisie are datoria de a prezenta în termen de cel mult o săptămână o situaţie completă şi complexă a tot ceea ce se întâmplă pe autostradă. Sunt convins că vinovăţia nu se găseşte doar la constructori. Suntem interesaţi de aplicarea de penalizări”, a declarat Horaţiu Buzatu, consilier în Ministerul Transporturilor.