Sancţiunile impuse Siriei, extinse de UE până în 2017

Consiliul Uniunii Europene a decis, vineri, să extindă sancţiunile impuse Siriei pe fondul continuării represaliilor din ţară cu un an, decizie care a intrat în vigoare de sâmbătă, relatează agenţia rusă Tass.
Iulian Tudor
28 mai 2016, 09:17
Sancţiunile impuse Siriei, extinse de UE până în 2017

Decizia a fost publicată în monitorul oficial, precizându-se că sancţiunile impuse Siriei vor rămâne în vigoare „atât timp cât continuă represaliile” din ţară.

Sancţiunile includ un embargou asupra petrolului, restricţii asupra investiţiilor, îngheţarea activelor Băncii Centrale Siriene în cadrul UE, un embargo asupra comerţului cu tehnologii cu dublu scop, precum şi restricţiile în exportarea de echipamente si tehnologii pentru monitorizarea sau interceptarea pe internet sau prin comunicaţiile telefonice.

Peste 200 de sirieni şi 70 de entităţi din Siria au interdicţie de pătrundere pe teritoriul UE.

Sancţiunile vor rămâne în vigoare până pe 1 iunie 2017.

DailyBusiness
Călin Georgescu, candidatul acuzat de înclinări pro-ruse, impact negativ în presa internațională. A devenit subiectul principal al BBC și The Guardian!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot în diasporă – alegeri prezidențiale 2024. Topul final al voturilor românilor din străinătate! Simion, surclasat de Georgescu și Lasconi
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai mari
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Radioterapia în tratamentul cancerului de rect: un pas important în abordarea multidisciplinară
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”