Mărturie BOMBĂ în dosarul CRAIOVEI. Cine este omul care a decis EXCLUDEREA din FRF

Curtea de Apel București a continuat, miercuri, audierile de martori în dosarul dezafilierii FC Universitatea Craiova, în care Mircea Sandu și Mitică Dragomir au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare și obligați la plata în solidar cu FRF și LPF a unei sume astronomice, 1,084 de miliarde de lei, drept despăgubiri.
Filip Stan
16 nov. 2016, 16:06
Mărturie BOMBĂ în dosarul CRAIOVEI. Cine este omul care a decis EXCLUDEREA din FRF

Paul Costaș, martor, a fost membru în Comitetul Executiv al FRF în data de 20 iulie 2011 și a relatat în detaliu cum a decurs ședința în urma căreia s-a votat dezafilierea. În esență, martorul a susținut că șeful Departamentului juridic al FRF, Adrian Stîngaciu, a avut un cuvânt care a cântărit greu, prin cele susținute în timpul ședinței și prin documentele pe care le-a pus la dispoziția membrilor Comitetului Executiv.

Întrebat de procuror prin intermediul instanței dacă poziția de președinte al FRF a lui Mircea Sandu a avut vreo influență asupra membrilor Comitetului Executiv, martorul a răspuns: „Cel mai mult a contat poziția lui Stîngaciu”. „Eu v-am întrebat de Mircea Sandu”, a spus judecătorul. Martorul a răspuns că nu a contat calitatea de președinte al FRF în cazul lui Mircea Sandu, ci mai degrabă „experiența lui în calitate de reprezentant al României în Comitetul Executiv al UEFA”, apoi a relatat ce rol a jucat directorul Direcției juridice în excluderea Universităţii Craiova.

„Adrian Stangaciu a prezentat situația Universităţii Craiova. Anterior, apucasem să mă uit pe docunentele din mapa care o aveam la dispoziție și am observat că unele pasaje erau subliniate cu marker galben. De asemenea, am vazut citații și extrase de pe portalul instanțelor. Pe citații, Craiova apărea ca parte împreuna cu alte părți precum FRF și comisiile din FRF. Am mai observat extrase din statutele FRF, UEFA si FIFA. Cazul a fost prezentat în mod convingător de Adrian Stîngaciu, băiat tânăr și bine pregătit, care ne-a spus că fapta clubului de a se adresa instanțelor civile era o abatere gravă și încălca statutul FRF”, a declarat martorul în instanță.

Paul Costaș a relatat că după prezentarea lui Stângaciu a luat cuvântul președintele FRF, Mircea Sandu care l-a intrebat pe șeful Departamentului juridic al Federației ce sancțiuni se impun.

„Stîngaciu a spus că atât suspendarea cât și excluderea. Era o vorba de o abatere de la statutul Federației, nu era vorba de o abatere disciplinară. Au avut loc câteva discuții. Într-una s-a invocat faptul că reprezentanții clubului craiovean spuneau că nu ar fi făcut nicio acțiune în instanțe, că a greșit grefierul. Ziceau: Dom’ne, a greșit grefierul!. Mircea Sandu a intervenit: A greșit grefierul ?! Din tonul lui am înțeles că era imposibil să greșeasca grefierul. După discuții, președintele FRF și al Comitetului Executiv Mircea Sandu a propus excluderea. Țin minte că a avut loc o mică discuție privind suspendarea. Când s-a votat sancționarea prin excludere nu am simțit nicio presiune din partea lui Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir, ci doar convingerea după prezentarea documentelor. Marius Stan, care reprezenta echipele de Prima Ligă, a zis că se abține de la vot, dar nu a fost împotrivă. Documentele erau convingătoare. Stan a și zis acest lucru”, a mai spus Paul Costaș.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi, în data de 13 iunie 2016, de Tribunalul Bucureşti, la câte 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, şi au fost stabilite despăgubiri către club de peste un miliard de lei , decizia instanţei nefiind definitivă.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Oana Roman, alături de Alina Sorescu, după ce artista a povestit prin ce a trecut în timpul căsniciei cu Alexandru Ciucu: „Un trai în abuz...” Mesajul vedetei
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România unde turiștii beneficiază de transport gratuit și reduceri substanțiale la restaurante și cafenele și în 2025. E unul dintre cele mai sigure și frumoase, aflat într-o zonă spectaculoasă a țării noastre
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean: Nimeni nu poate
Playtech.ro
Femeia care îi va lua locul lui Carmen Iohannis la Cotroceni. Cum arată și cu ce se ocupă partenera lui Ilie Bolojan
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
„Oficiul Poștal Dispărut”, locul unde oamenii pot trimite scrisori morților pentru a-și alina dorul
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 gustări sănătoase pe care poți să le mănânci între mese. Au puține calorii și reduc pofta de zahăr
Spynews
Burger cu cartofi prăjiți, gătit de Horia Manea, la Meniu de vedetă. Rețeta pentru cel mai delicios sos
Evz.ro
Cât a câștigat Iohannis ca președinte. Averea strânsă la Cotroceni
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu mici la o terasă din Prahova. Cum s-a petrecut totul
Cancan.ro
Ce pensie va primi Klaus Iohannis!!! Va avea și cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un președinte
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu trebuie împiedicat să candideze! Este foarte grav. Are două mari probleme
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
VIDEO „Ne este foarte frică”. Măcelul din Urziceni. Atacatorii au fost capturați
substantial.ro
Gramul de aur atinge o nouă valoare record, moneda națională înregistrează fluctuații
MediaFlux
S-au dus la MORMÂNT și nu l-au mai găsit! CAVOUL, vândut pe FURIȘ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al României. Ce funcții a ocupat până acum și cum a evoluat politic