Sângele lui Ronald Reagan, scos la licitaţie online

O casă de licitaţii online din Marea Britanie scoate la mezat un flacon cu "sânge nobil" care i-a aparţinut fostului preşedinte american Ronald Reagan. Sângele lui Reagan a fost "cules" de cei de la Spitalul Universităţii George Washington, după tentativa eşuată de asasinat din 1981, al cărei autor a fost John Hinckley Jr.
Romania TV
22 mai 2012, 09:54
Sângele lui Ronald Reagan, scos la licitaţie online

Lansarea ofertei de către casa britanică de licitaţii online,  PFC Auctions, cu sediul în Guernsey, a stârnit interesul amatorilor, cea mai mare sumă oferită până acum fiind de 5.081 de dolari, informează The Washington Times. Alături de flaconul de sticlă cu sânge uscat, cel care va câştiga licitaţia va primi şi un formular medical, pe care doctorii de la Spitalul Universităţii George Washington  l-au completat când le-a fost adus de urgenţă cel mai important „pacient” al Americii, după atentat.

Flaconul din sticlă transparentă în care au fost păstrate urmele de sânge ale fostului preşedinte american a fost păstrat de către ruda unui tehnician de la un laborator din Maryland, care a analizat conţinutul acestuia în urmă cu mai bine de 30 de ani. Misteriosul deţinător al preţiosului flacon le-a dezvăluit autorităţilor Bibliotecii Prezidenţiale Ronald Reagan că el este cel care posedă sâgele lui Reagan.

După ce a fost refuzat şi de Arhivele Naţionale, şi de Serviciile Secrete şi de FBI, care au spus că nu sunt interesate de oferta bărbatului, acesta a primit din partea Bibliotecii să scoată la licitaţie flaconul şi buletinul medical care întăreşte toată oistoria atentatului din 1981, în care Reagan şi patru dintre oamenii săi au fost răniţi.

Aceeaşi casă de licitaţii online a mai vândut până acum, între altele,  chitare cu autografe ale celebrităţilor, precum şi o bucată din tortul de nuntă al prinţului William şi al lui Kate Middleton.

 

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 21 aprilie 2025. Fecioara este atrasă de tentații
Capital.ro
Adio, maestre! S-a mai stins unul din marii noștri actori. A părăsit scena vieții după 40 de ani de aplauze
Playtech.ro
Câți câini sau pisici ai voie să ții într-un apartament. Legea e clară, dar puțini o cunosc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ținutul care a fost al României pentru o scurtă perioadă. Ce spun localnicii despre țara noastră
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație