„Federația SANITAS din România își informează membrii că se mențin toate drepturile salariale acordate angajaților sistemului sanitar (inclusiv tichetele de masă și plata dublă pentru orele din zilele de sărbători legale în care, în mod obișnuit, nu se lucrează) și în anul 2016„, se menționează într-un comunicat al federației.
În ședința de miercuri, Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
Potrivit actului normativ, se va menține aplicarea, și în 2016, a unor măsuri aprobate în anii anteriori, care au ca obiect limitarea cheltuielilor bugetului general consolidat, respectiv neacordarea de premii, tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanță, indemnizații la ieșirea la pensie, trecerea în rezervă sau retragere, precum și menținerea la nivelul acordat pentru luna decembrie 2015 indemnizațiilor de care beneficiază unele categorii de persoane (academicieni, revoluționari, artiști).
Totodată, se propune ca munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru să fie compensată numai cu timp liber corespunzător.