Şapte persoane sunt cercetate pentru tăinuire în cazul bărbatului care ar fi furat diamante şi inele cu diamante din Franţa

Alte şapte persoane sunt cercetate pentru tăinuire, una dintre acestea fiind pusă sub control judiciar, în cazul bărbatului arestat preventiv după ce ar fi furat două diamante şi două inele cu diamante, în valoare de 5,2 milioane de euro, dintr-un magazin de bijuterii din Franţa. Bărbatul ar fi intrat în contact cu doi belgieni şi un israelian, pentru a vinde bijuteriile, însă tranzacţia nu s-a realizat.
Alina Costache
15 ian. 2017, 09:08

Politişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu poliţişti ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ploieşti, au făcut, în 13 ianuarie, şapte percheziţii în municipiul Bucureşti, în cazul furtului comis în 30 decembrie 2016 de către un român la un magazin de bijuterii din Paris.

Bărbatul a reuşit să fure din magazinul de bijuterii din Franţa două diamante şi două inele cu diamante şi piese preţioase, cu o valoare de piaţă de 5,2 milioane de euro.

În urma descinderilor, unul dintre cele două inele cu diamante şi piese preţioase furate a fost recuperat, iar opt persoane au fost duse la audieri.

"În urma investigaţiilor făcute în cauză a rezultat că, în 30 decembrie 2016, principalul suspect, un bărbat, de 42 de ani, din Bucureşti, s-ar fi prezentat la magazinul de bijuterii ca fiind specialist în bijuterii, gemolog, folosind un nume fals. La momentul respectiv, acesta ar fi reuşit să substituie bijuteriile faţă de care îşi manifestase interesul de a le cumpăra, cu nişte copii ale acestora", arată DIICOT.

Procurorii precizează că bărbatul ar fi fost ajutat de doi cetăţeni sârbi, bijuteriile fiind apoi împărţite între aceştia.

"Pentru comercializarea inelului cu diamant şi a pietrelor preţioase românul ar fi intrat în contact cu doi cetăţeni belgieni şi unul israelian, fără ca tranzacţia să se realizeze", mai arată DIICOT.

Bucureşteanul a fost iniţial reţinut de DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi furt calificat, iar apoi Tribunalul Prahova a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de acesta.

De asemenea, o altă persoană bănuită de implicare în acest caz a fost pusă sub control judiciar, pentru tăinuire, iar alte şase persoane sunt cercetate de DIICOT tot pentru tăinuire.

Citeşte şi Român REŢINUT pentru că a furat bijuterii în valoare de peste 5 milioane de EURO în FRANŢA

 

Politişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu poliţişti ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ploieşti, au făcut, în 13 ianuarie, şapte percheziţii în municipiul Bucureşti, în cazul furtului comis în 30 decembrie 2016 de către un român la un magazin de bijuterii din Paris.

Bărbatul a reuşit să fure din magazinul de bijuterii din Franţa două diamante şi două inele cu diamante şi piese preţioase, cu o valoare de piaţă de 5,2 milioane de euro.

În urma descinderilor, unul dintre cele două inele cu diamante şi piese preţioase furate a fost recuperat, iar opt persoane au fost duse la audieri.

„În urma investigaţiilor făcute în cauză a rezultat că, în 30 decembrie 2016, principalul suspect, un bărbat, de 42 de ani, din Bucureşti, s-ar fi prezentat la magazinul de bijuterii ca fiind specialist în bijuterii, gemolog, folosind un nume fals. La momentul respectiv, acesta ar fi reuşit să substituie bijuteriile faţă de care îşi manifestase interesul de a le cumpăra, cu nişte copii ale acestora”, arată DIICOT.

Procurorii precizează că bărbatul ar fi fost ajutat de doi cetăţeni sârbi, bijuteriile fiind apoi împărţite între aceştia.

„Pentru comercializarea inelului cu diamant şi a pietrelor preţioase românul ar fi intrat în contact cu doi cetăţeni belgieni şi unul israelian, fără ca tranzacţia să se realizeze”, mai arată DIICOT.

Bucureşteanul a fost iniţial reţinut de DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi furt calificat, iar apoi Tribunalul Prahova a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de acesta.

De asemenea, o altă persoană bănuită de implicare în acest caz a fost pusă sub control judiciar, pentru tăinuire, iar alte şase persoane sunt cercetate de DIICOT tot pentru tăinuire.

Citeşte şi Român REŢINUT pentru că a furat bijuterii în valoare de peste 5 milioane de EURO în FRANŢA

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Banca Transilvania, anunț pentru românii cu probleme urgente: 20.000 de euro în doar 10 minute, nu e nevoie nici măcar să te deplasezi la sediul băncii
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
Playtech.ro
Papa Francisc, înmormântat cu pantofii uzaţi pe care i-a folosit ani de zile. Motivul acestei alegeri
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cronologia unei catastrofe care a lovit grav România. Efectele letale se resimt și acum
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Primele imagini de la înmormântarea Papei Francisc. Suveranul Pontif este condus astăzi pe ultimul drum
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un Mega Image din Plaza România. Șefului ANPC nu i-a venit să creadă: „Fetelor!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Cadoul din România primit de Papa Francisc, pus în sicriul lui. Detaliul neștiut până acum
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte