Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Bolohan, în autocar se aflau 46 de turişti plus cei doi şoferi. Pe raza localităţii Mirosloveşti, judeţul Iaşi, un autocamion cu lemne a intrat în depăşirea autocarului, moment în care un buştean a căzut, lovind pe partea laterală autovehiculul cu turişti, scrie Mediafax.
„Sunt trei persoane rănite mai grav şi alte patru care au doar escoriaţii. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD, precum şi elicopterul medical”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Spiridon.
Unul dintre răniţi a fost preluat de elicopterul SMURD, alte două victime fiind preluate cu ambulanţele şi transportate la spital.
Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
Camionul cu lemne se deplasa către Suceava, iar autocarul cu turişti din Ucraina mergea către Bucureşti.
La ora 21.00, circulaţia pe drumul european 85 în zona în care s-a petrecut accidentul era încă blocată.