Sărbătoare în familia regală: Principesa Moştenitoare Margareta împlineşte 64 de ani

Zi de sărbătoare pentru familia regală. Alteţa sa, Principesa Moştenitoare Margareta a împlinit 64 de ani.
Alina Costache
26 mart. 2013, 15:12
Sărbătoare în familia regală: Principesa Moştenitoare Margareta împlineşte 64 de ani

Alteţa sa, Principesa Moştenitoare Margareta sărbătoreşte marţi frumoasa vârstă de 64 de ani, iar celebrarea evenimentului va fi pe măsură. Anii trecuţi, principesa a fost sărbătorită atât de familia regală, cât şi de numeroşi oaspeţi, membri ai familiilor nobiliare ale Europei.

Principesa Margareta este cea mai în vârstă fiică a regelui Mihai I al României, fost prinţ de Hohenzollern. După absolvirea Universităţii din Edinburgh, Alteţa Sa a lucrat în mai multe universităţi britanice şi s-a specializat în sociologie medicală şi politici de sănătate publică.

În 1990, împreună cu regele Mihai, Principesa Margareta a pus bazele Fundaţiei Principesa Margareta a României. Principesa Margareta s-a căsătorit cu actorul Radu Duda în septembrie 1996, la Lausanne.

„L-am cunoscut pe soţul meu într-un orfelinat la Chibritului. Când am văzut acest bărbat am văzut un miracol şi am zis: „Este un om minunat!” (…) A zis că o să fim toată viaţa împreună, că nu are vocaţie de „boyfriend”. A fost foarte sigur, asta mi-a dat un sentiment de siguranţă”, declara Principesa Margareta într-un interviu.

Cu toate acestea, în tinereţe, Alteţa Sa a avut o relaţie cu Gordon Brown, liderul Partidului Laburist britanic, pe care nu a încetat să-l iubească, deşi l-a părăsit.

„A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă”, declara Principesa în urmă cu ceva timp pentru cotidianul britanic The Guardian.

Principesa Margareta s-a născut în data de 26 martie, la Lausanne, în Elveţia, şi a copilărit în Danemarca, Elveţia, Grecia şi Marea Britanie. La 30 decembrie 2007, regele Mihai a desemnat-o pe principesa Margareta drept moştenitoare a tronului.



DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI